Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară (OCPI) Dolj a organizat prima întâlnire din cadrul campaniei de informare a cetățenilor din comuna Negoi, înainte de începerea lucrărilor de cadastru general. Lucrările de înregistrare sistematică a proprietăților din Negoi se desfășoară în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară și sunt finanțate din fonduri europene, prin Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.
Înregistrarea proprietăților din comuna Negoi în sistemul integrat de cadastru și carte funciară vizează o suprafață de 2.139 de hectare și este gratuită pentru cetățeni.
La primul eveniment de informare a cetățenilor din comună cu privire la începerea procesului de înregistrare sistematică a proprietăților au participat Ionuț Alexandru POPESCU, șef Serviciu Cadastru în cadrul OCPI Dolj, Marcel STOIENICĂ, viceprimarul comunei Negoi și reprezentanții prestatorului lucrărilor de cadastru general.
„Realizarea cadastrului este un pas important spre dezvoltare, atât la nivel național, local, cât și individual. După cum știți, pentru a vinde sau a cumpăra un imobil, pentru a face un credit ipotecar sau pentru a accesa fonduri europene, primul pas este înregistrarea proprietății în evidențele de cadastru și carte funciară. OCPI Dolj asigură implicarea totală pentru ducerea la îndeplinire a obiectivelor acestui program.”, a precizat Ionuț Alexandru POPESCU – șef Serviciu Cadastru, OCPI Dolj.
În județul Dolj, dintre cele 31 de comune care beneficiază de finanțare europeană pentru realizarea cadastrului, nouă sunt finalizate (Coțofenii din Dos, Brădești, Pielești, Dioști, Giurgița, Leu, Maglavit, Moțăței și Rast), 19 sunt în lucru (Bistreț, Cetate, Poiana Mare, Teslui, Calopăr, Afumați, Almaj, Cerat, Amărăștii de Jos, Coșoveni, Ișalnița, Malu Mare, Podari, Radovan, Robănești, Siliștea Crucii, Țuglui, Urzicuța, Valea Stanciului), iar în alte trei comune (Cârcea, Coțofenii din Față, Ghercești) măsurătorile vor începe în cel mai scurt timp, după organizarea întâlnirilor din cadrul campaniei de informare.
Până în decembrie 2023, Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) a fost beneficiarul Proiectului major „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în Axa prioritară 11 din POR 2014-2020. Proiectul a completat obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 de UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 – cofinanțare de la bugetul de stat.
Realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică a proprietăților cu fonduri europene continuă, deoarece proiectul a fost etapizat, potrivit Legii nr. 338/2023. Astfel, finanțarea cu fonduri europene a lucrărilor de cadastru sistematic este inclusă în Programul Creștere Inteligentă, Digitalizare și Instrumente Financiare (PCIDIF) 2021-2027.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !