Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” găzduiește luni, 24 iunie 2019, începând cu ora 10:00, în sala „Acad. Dinu C. Giurescu”, vernisajul Expoziției de artă digitală „Ia – aripă spre absolut”. Cele 80 de fotografii expuse au ca subiect ia, ca articol vestimentar purtat de românce. Expoziția poate fi vizitată în intervalul 24 – 28 iunie 2019.
Deși la origine toate lucrările expuse sunt fotografii digitale, prin supunerea acestora unor procese de prelucrare prin diverse tehnici digitale, s-a reușit obținerea efectului picturii în acuarelă. Toate fotografiile au fost realizate și prelucrate de profesorul și ilustratorul Silviu Cristian Mirescu, autor a peste 2000 de lucrări.
Manifestarea se desfășoară în contextul marcării „Zilei Universale a Iei”, 24 iunie, și are rolul de a evidenția frumusețea și varietatea principalului articol vestimentar tradițional feminin – Ia.