Mănăstirea Lainici din județul Gorj a îmbrăcat haină de sărbătoare luni, 6 august, cu prilejul prăznuirii hramului, Schimbarea la Față a Domnului. Momentele liturgice au debutat duminică seara, cu oficierea slujbei Privegherii, la care a participat Înaltpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscopul Craiovei și Mitropolitul Olteniei. Răspunsurile la strană au fost date de Grupul Psaltic „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” al Catedralei Mitropolitane din Craiova, dirijat de prof. Victor Șapcă. În zi de praznic, Sfânta Liturghie a fost săvărșită de Înaltpreasfințitul Irineu, Mitropolitul Olteniei, Înaltpreasfințitul Iosif, Arhiepiscopul Ortodox Român al Europei Occidentale și Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale, Înaltpreasfințitul Varsanufie, Arhiepiscopul Râmnicului, Preasfințitul Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, Preasfințitul Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților și Preasfințitul Siluan, Episcopul Ortodox al Ungariei și locțiitor al Episcopiei Dacia Felix. La finalul Sfintei Liturghii, au fost dăruite particele din moaștele Sfântului Cuvios Irodion de la Lainici Paraclisului Centrului Mitropolitan din Limours din cadrul Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale și Meridionale, Paraclisului Episcopal pentru Tineret cu hramul „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Slatina din cadrul Episcopiei Slatinei și Romanaților, Catedralei Episcopale Ortodoxe Române cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” din Gyula, Ungaria și Parohiei Ortodoxe Române „Sfânta Veronica”, Coventry, Marea Britanie.
„Sărbătoarea Schimbării la Față, de o vreme bună, a creat o tradiție la Sfânta Mănăstire Lainici, unde ne reunim cu toții, episcopi, cleri și credincioși, pentru a aduce preamărire lui Dumnezeu, Cel care permanent veghează și proniază viața noastră. Această sărbătoare, așezată în Postul Adormirii Maicii Domnului, este un popas duhovnicesc care ne îndeamnă la meditație și la o analiză a vieții noastre, deoarece este vorba în însuși conținutul praznicului de elementul esențial, schimbarea. Mântuitorul Hristos se schimbă la față nu pentru a arăta că El este mai presus de lume, ci pentru a scoate în evidență dumnezeirea Sa și felul cum vom străluci și noi dacă vom urma poruncile Lui și vom face fapte bune ca să ajungem să strălucim de lumină în Împărăția Cerurilor”, a subliniat în cuvântul de învățătură ÎPS Irineu, Mitropolitul Olteniei.