Dacian CiolosGuvernul României salută semnarea de către operatorul român de transport al gazelor naturale SNTGN Transgaz SA și Agenția Europeană pentru Inovare și Rețele/INEA a acordului privind alocarea grantului de 179 de milioane de euro în vederea realizării infrastructurii de pe teritoriul României a gazoductului Bulgaria – România – Ungaria – Austria (BRUA).

Evenimentul de semnare a avut loc astăzi, 9 septembrie, în marja reuniunii la nivel înalt a Grupului de Lucru pentru conectarea rețelelor de gaze naturale din Europa Centrală și de Sud-Est/CESEC, fiind un pas decisiv pentru concretizarea proiectului BRUA. 

Prin confirmarea acestei importante alocări financiare  europene, România își consolidează poziția pe harta strategică a viitoarei Uniuni Energetice a UE.

Realizarea acestei infrastructuri va ridica nivelul de securitate energetică a României prin asigurarea, în perspectivă, a accesului la surse și trasee diversificate pentru aprovizionarea cu gaze și a interconectării la piața energetică regională și europeană. De asemenea, realizarea acestei infrastructuri va deschide noi  oportunități pentru implicarea furnizorilor de echipamente și servicii energetice din România și din restul Europei și va asigura crearea de noi locuri de muncă pentru lucrările de execuție și pentru exploatare pe teritoriul României. În perspectivă, noua infrastructură va fi conectată la posibilele noi surse de gaze din Marea Neagră.

Acordul semnat astăzi este rezultatul demersurilor intense din ultimii ani pentru poziționarea cât mai avantajoasă a proiectelor energetice propuse de companii românești pe lista obiectivelor strategice prioritare ale Uniunii Europene, pentru a primi sprijin financiar.

Secțiunea din România a coridorului de transport al gazelor BRUA a fost selectată în competiția din cadrul formatului regional CESEC ca fiind o prioritate europeană, contribuind la procesul de integrare a pieței, respectiv la încurajarea competitivității și la consolidarea siguranței în aprovizionare a UE.

Guvernul României își exprimă susținerea, în continuare, pentru eforturile și demersurile ce privesc implementarea acestui important obiectiv energetic atât în plan intern, cât și în relația cu Comisia Europeană și cu alți parteneri externi.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !