Efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova au fost angrenate în 42 de misiuni de asigurare a ordinii publice în județele Dolj, Argeș, Gorj, Vâlcea, Olt și Teleorman, 6 dintre cele 7 județe din zona de responsabilitate. La misiunile de asigurare a ordinii publice a participat un număr de 1562 de jandarmi.
Pe timpul manifestărilor au fost înregistrați aproximativ 116.000 de participanți.
În misiunile de asigurare a ordinii publice au fost constatate 9 fapte de natură contravențională cu valoarea de 4300 lei, prevăzute de Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și de Legea nr. 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive.
În ceea ce privește manifestările cultural-artistice, regăsim manifestări dedicate toamnei( Sărbătoarea Culesul Viilor -Drăgășani, Vâlcea, Festivalul Sarmalelor și Piftiilor -Peștișani, Gorj), zile ale localităților(Zilele comunei Poiana Mare, Zilele comunei Brădești, Zilele Orașului Balș), dar și festivaluri de muzică (Posada Rock Festival – Câmpulung, Argeș).
Am participat la asigurarea măsurilor de ordine publică la manifestări sportive, meciuri de fotbal din cadrul Superligii (3 meciuri- septembrie, 3 meciuri – octombrie), meciuri de handbal feminin din cadrul Ligii Naționale, dar și la concursul automobilistic “Craiova SuperRally”.
La manifestările sportive a fost constatat un număr de 2 sancțiuni contravenționale, 1 avertisment și o amendă în valoare de 150 de lei precum și aplicarea sancțiunii complementare de interzicere a accesului la competițiile sportive pe o perioadă de 1 an.
Menținerea ordinii publice 1 Septembrie – 12 Octombrie 2023  
În luna septembrie Gruparea de Jandarmi Mobilă „Fraţii Buzeşti” Craiova a executat misiuni de menținere a ordinii publice, în sistem integrat cu poliția, de asemenea unitatea noastră a acordat sprijin instituțiilor abilitate pe timpul executării activităților specifice pe linia criminalității organizate (acțiuni BCCO/SCCO –  7).
O prioritate pentru instituția noastră este prevenirea și combaterea faptelor antisociale în ceea ce privește consumul ilicit de droguri, fiind organizate constant acțiuni pentru prevenirea acestui fenomen care ia amploare și constituie o problematică importantă.
În perioada 1 septembrie – 12 octombrie 2023, efectivele unității noastre au constatat 49 de fapte de natură penală incidente Legii 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.
Totodată, urmare a cadrului dispozițional intern emis de conducerea M.A.I., s-a acționat, în sistem integrat, pentru executarea acțiunilor de tip Blocada.
Un moment important l-a constituit debutul anului școlar 2023-2024, efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova, fiind angrenate zilnic, în misiunea de menținere a ordinii publice în sistem integrat cu poliția, în zona instituțiilor de învățământ.
A fost încheiat un număr de 32 de parteneriate cu instituțiile de învățământ din zona noastră de responsabilitate.
S-au desfășurat activități preventive la instituțiile de învățământ, fiind abordate teme de interes atât pentru elevi, cât și pentru cadrele didactice, scopul fiind acela de a prezenta riscurile la care se expun și ce atitudini trebuie abordate pentru a evita implicarea în activități antisociale. Astfel de activități preventive vor continua pe tot parcursul anului școlar.
A fost executat un număr de 515 misiuni de menținere a ordinii publice, cu 2266 jandarmi, astfel:

  • 199 patrule independente cu 1028 jandarmi;
  • 37 de patrule mixte cu 101 jandarmi;
  • 70 patrule zona instituțiilor de învățământ cu 262 jandarmi;
  • 97 acțiuni tip blocada cu 495 jandarmi;
  • 20 acțiuni silvic cu 82 jandarmi;
  • 5 acțiuni punctuale cu 32 jandarmi;
  • 23 acțiuni cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură -96 jandarmi;
  • 22 acțiuni cu Secția regională de poliție transporturi Craiova– 22 jandarmi;
  • 2 acțiuni cu Distribuție Oltenia – 13 jandarmi;
  • 30 acțiuni de menținere în Mehedinți cu 108 jandarmi;
  • 8 patrule independente – câini de serviciu cu 16 jandarmi;
  • 1 misiune conducte cu 8 jandarmi;
  • 1 acțiune cu Asociaţia Judeţeană de Vânătoare şi Pescuit Sportiv Dolj cu 3 jandarmi.

Total Sancțiuni 1 Septembrie – 12 Octombrie 2023  

La  nivelul Grupării de Jandarmi Mobile „Fraţii Buzeşti” Craiova fost constatate următoarele:

  • 63 fapte de natură penală – independent;
  • 16 fapte de natură penală – în cooperare cu poliția națională;
  • 400 fapte de natură contravențională – în valoare de 79500 lei, majoritatea pe Legea nr. 61/1991 pentru sancționareafaptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

În perioada  12-15.10.2023, vom asigura măsurile de ordine publică cu ocazia desfășurării  Zilelor Municipiului Băilești – Sărbătoarea Zaibărului și a Prazului.
De asemenea, în perioada 16-22.10.2023, unitatea noastră va continua acțiunile preventive în instituțiile de învățământ pentru creșterea gradului de siguranță a elevilor și a personalului didactic și pentru dezbaterea problematicii de interes, reprezentată de traficul și consumul de substanțe interzise.
Avem în vedere și meciurile de fotbal din cadrul Superligii (următorul meci – 22.10.2023 Universitatea Craiova 1948 CS SA – FC Petrolul Ploiești).
O prioritate este și prevenirea și combaterea faptelor antisociale în domeniile silvic, piscicol și cinegetic, în colaborare cu structurile abilitate, precum și desfășurarea de acțiuni în colaborare cu structurile specializate pentru combaterea criminalității organizate în zona de responsabilitate.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !