Polițiștii craioveni au reținut, în urmă cu puțin timp, un bărbat de 51 de ani, cetățean grec, cercetat pentru comiterea infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.
În această dimineață, în jurul orei 06.30, B.A., 51 de ani, din Grecia în timp ce conducea un autoturism, pe strada A.I.Cuza către Popa Şapca, iar la trecerea de pietoni, din zona Teatrului Naţional, a accidentat uşor două persoane, D.ADRIAN, de 19 ani și B.FLORENTINA, 20 de ani, din Craiova, care traversau strada pe trecerea de pietoni.
După producerea accidentului șoferul a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind depistat în urma investigațiilor și cercetărilor de polițiștii rutieri.
Bărbatul în cauză a fost testat de polițiști cu aparatul alcooltest, astfel stabilindu-i-se o alcoolemie de0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care acesta a fost condus la unitatea medicală în vederea recoltării de probe biologice.
Oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența băuturilor alcoolice și părăsirea locului accidentului.
În baza probatoriului administrat de polițiștii Biroului Rutier Craiova împotriva conducătorului auto de 51 de ani a fost luată măsură reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind introdus în Centrul de Reținere și Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Dolj.