Mii de titluri, peste 50 de evenimente, „cartea mărțișor”, peste 40 expozanți. Așa s-ar putea reduce în doar câteva cuvinte a nouăsprezecea ediție a Târgului de Carte „Gaudeamus” care-și deschide porțile miercuri. „Vor fi prezente, la această ediție a Târgului, atât edituri care propun literatură, cât și cele care ne aduc în față cartea științifică, carte juridică, administrativă, pentru că, în afară de amatorii de lectură sau cei interesați de creație artistică, este nevoie și de astfel de cărți. Târgul are această diversitate, ceea ce este bine”, a arătat Ioan Lascu, președintele Uniunii Scriitorilor din România – filiala Craiova.

Târgul de carte Gaudeamus este inaugurat, de aproape două decenii, în Bănie. An de an, tot mai multe evenimente, tot mai multe edituri și tot mai mulți participanți au făcut că acest eveniment cultural să devină nu numai unul de tradiție, ci și unul care nu poate lipsi din panoplia evenimentelor culturale de mare interes.

„Atât noi, ca organizatori, cât și editorii iau pulsul de carte, pentru prima dată, aici, la Craiova. Primele semnale sunt, și în acest an, încurajatoare. Deși numărul expozanților este aproximativ același, evenimentul este într-o oarecare creștere de anvergură atât cât ne permite spațiul din foaierul Teatrului (Teatrul Național „Marin Sorescu” – n.n.), în primul rând datorită solicitărilor de suplimentare a spațiilor”, a punctat Connie Chifor.

Tot în cadrul Târgului se va desfășura și etapa zonală a Concursului Național de Lectură „Mircea Nedelciu”, organizată de Radio România Oltenia Craiova. Este vorba despre o competiție care testează cunoștințele de literatură română și creativitatea liceenilor din această zonă a țării.

„Radioul public organizează astfel de evenimente de foarte mulți ani și o face, slavă Domnului, bine. În ceea ce privește Radio Oltenia Craiova, ca structură teritorială, am crescut constant astfel că, la ora actuală, ne situăm în topul audiențelor. Suntem cotați pe locul nouă la nivel național. Îi felicit pe craioveni pentru că au știut să-i convingă pe organizatori să revină, an de an, la Craiova”, a concluzionat Alexandru Mogoșanu, managerul Radio Oltenia Craiova.

În cadrul târgului, doi dintre colegii noștri din cadrul Radio Oltenia își vor lansa volumele de literatură. Este vorba despre Andrada Cojocaru, cu volumul de versuri „Radiografia unei iubiri” – joi, de la orele 14,30 și Mircea Liviu Goga cu volumele „Jumătate Vidros” (vineri 14,00 și „Noapte cu vampir și steag” – sâmbătă, începând cu orele 12,00.

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !