Secretarul de stat pentru Ape, Olimpia Negru, conduce delegația României la Forumul Internațional al Apei, ce se desfășoară în perioada 10-11 mai, la Istanbul, în Turcia. Reuniunea este la a 4-a ediție, fiind organizată de urilor și al Apei și Institutul Apei din Turcia. De la prima sa ediție, în 2009, Forumul Internațional al Apei a reunit experți din domeniul apei, din mediul academic și factorii de decizie și are ca obiectiv să aducă în atenția comunității internaționale problemele regionale specifice sectorului apei din Orientul Mijlociu, Asia Centrală, Europa de Est și Turcia.
Printre subiectele incluse pe agenda forumului se numără provocările actuale legate de apă, cu accent special pe criza globală a refugiaților, oportunitățile de cooperare în domeniul apei ca mijloc de pace, implementarea și monitorizarea obiectivelor de dezvoltare durabilă legate de apă, în perioade și zone de criză, obținerea celor mai bune acțiuni de salvare a apei: studii de caz și temeiul juridic, precum și aspecte privind managementul apelor din zonele urbane ca răspuns la presiunile demografice.
În alocuțiunea sa, Olimpia Negru, secretar de stat pentru Ape, a subliniat faptul că: ‘rezolvând problemele ce țin de aspectele cantitative dar și calitative ale apei, în bazinul Fluviului Dunărea este nevoie de o cooperare strânsă între toate țările riverane și o conlucrare între structurile existente, pentru a se realiza o sinergie între acțiunile naționale. Regiunea Dunării are deja o tradiție de cooperare încununată de succes. Cu toate acestea, rezultatele nu au fost de fiecare dată la nivelul așteptărilor, în cea mai mare parte din cauza lipsei de fonduri la nivel regional și național. Deși au existat câteva rezultate tangibile, trebuie să continuăm să extindem cooperarea, să creăm legături puternice între structurile de gospodărire a apelor dar și între statele membre și regiuni’.
Delegația Ministerului Apelor și Pădurilor a reiterat importanța cooperării transfrontiere în domeniul apei, aceasta având un mare potențial în generarea unor beneficii multiple și semnificative pentru statele implicate. Aceste beneficii pot fi realizate prin accelerarea creșterii economice, creșterea bunăstării umane și protecția sănătății oamenilor, îmbunătățirea dezvoltării durabile și contribuirea la stabilitatea politică. Cooperarea transfrontieră în domeniul apei generează beneficii în integrarea economică regională prin aplicarea de politici regionale pentru resursele de apă și planuri de investiții regionale pentru apă, care facilitează mobilizarea și asigurarea fondurilor necesare.
‘Trebuie să menționăm că tot ceea ce am făcut, dar și tot ce vom continua să realizăm în Bazinul Dunării va fi reflectat în calitatea mediului din Marea Neagră. După 2007, Marea Neagră este o mare a Uniunii Europene și, ca urmare, cele două țări membre UE riverane vor trebui să implementeze directivele europene specifice, inclusiv Strategia Marină. România are ca prioritate îmbunătățirea calității mediului marin din Marea Neagră și prin măsuri aplicate pe țărm, la sursele de apă, dar și prin combaterea pescuitului ilegal, a poluării cu petrol precum și prin promovarea zonelor protejate marine’, a menționat secretarul de stat pentru Ape, Olimpia Negru.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !