Ranger Raptor – cea mai puternică și mai performantă variantă a celui mai bine vândut pick-up din Europa – tocmai a devenit și mai dezirabilă, întrucât Ford a lansat astăzi versiunea Ranger Raptor Special Edition.
Construit într-un număr limitat pentru a asigura exclusivitatea, noul Ranger Raptor Special Edition întărește caracterul pursânge al pick-up-ului Ranger Raptor printr-un exterior impunător și un interior premium, cu elemente de stil suplimentare, ce includ dungi pentru curse și accente roșii.
Modelul în ediție limitată se numără printre eroii „The Good, the Bad and the Bad-RSE” – un nou film de acțiune inspirat din genul Spaghetti Western, lansat astăzi de Ford. Filmul prezintă noul stil sportiv al modelului Ranger Raptor Special Edition, precum și capacitatea acestuia de a rula în regim mare de viteză în condiții off-road corespunzătoare, alături de celelalte modele distinctive Ranger, inclusiv noile variante Wolftrak și Stormtrak, dar și Ranger MS-RT inspirat din lumea motorsport-ului..
Dezvoltat de către Ford Performance ca cel mai avansat model Ranger, Ranger Raptor este prevăzut cu un șasiu ranforsat, suspensii și anvelope personalizate și o motorizare diesel EcoBlue de înaltă performanță pentru a susține stilurile de viață pline de adrenalină ale adevăraților pasionați de off-road.
„Noul Ranger Raptor Special Edition adaugă un stil și mai dramatic modelului nostru, cu elemente exterioare unice și îmbunătățiri ale cabinei, care fac ca pick-up-ul nostru performant în off-road să iasă și mai mult în evidență”, a spus Stefan Muenzinger, directorul Ford Performance, Ford Europa. „A juca în propriul video de tipul Spaghetti Western reprezintă modalitatea perfectă de a demonstra stilul și capacitatea off-road ale acestei versiuni ediție limitată a Ranger Raptor.”
Ranger Raptor Special Edition va ajunge la distribuitorii Ford din Europa începând cu luna octombrie a acestui an.
Prezența rutieră după care toată lumea întoarce capul
Alături de culorile Performance Blue, Conquer Grey și Frozen White, noua ediție specială Ranger Raptor adaugă un set “racing stripes” (dungi de competiție) în culoarea negru mat – conturate cu linii de contrast roșii – pe capotă, plafon, laturile inferioare ale caroseriei, aripile spate și hayon – pentru a sublinia și mai mult caracterul dinamic al pick-up-ului.
În completarea dungilor de competiție, inelele de tractare din față sunt finisate cu roșu, în timp ce pasajele evazate ale roților, barele de protecție față și spate, mânerele ușilor și grila inscripționată în relief cu Ford au un finisaj negru mat pentru a-l evidenția comparativ cu detaliile gri ale variantei standard a modelul Raptor.
În habitaclul cabinei duble a modelului Ranger Raptor Special Edition, un aspect personalizat mai sportiv este oferit de cusăturile roșii pentru volan, tabloul de bord și mânerele ușii. Scaunele standard, din piele texturată, sunt proiectate pentru a fi confortabile și pentru a oferi susținere, indiferent dacă vehiculul se deplasează pe teren accidentat sau autostradă, iar panoul de bord este disponibil în culoarea Raceway Grey, exclusiv pentru modelul Ranger Raptor Special Edition.
Această ediție limitată a modelului Ranger Raptor păstrează șasiul special dezvoltat de către Ford Performance pentru Ranger Raptor. Optimizat pentru condusul off-road în regim de viteză mare, Ranger Raptor are un ampatament lărgit cu 150 mm și o gardă la sol cu 51 mm mai înaltă decât Ranger XLT pentru performanțe mai bune off-road.
Suspensia personalizată folosește brațe duble din aluminiu în față și o arhitectură posterioară de tip multi-link, inclusiv amortizoare FOX, care moderează forțele de amortizare ca răspuns la schimbarea scenariilor de conducere. Anvelopele pentru toate tipurile de teren General Grabber AT3 oferă aderență maximă pe suprafețe instabile.
Ranger Raptor Special Edition este propulsat de motorul diesel EcoBlue Bi-turbo de 213 CP de 2.0 litri care dezvoltă un cuplu de 500 Nm1, cuplat la o cutie de viteze automată receptivă, cu 10 rapoarte, utilizată și la modelul sport Ford Mustang. Sistemul unic de selectare a terenului le permite șoferilor să abordeze o gamă largă de suprafețe și scenarii de conducere, inclusiv Baja Mode – denumit după celebrul raliu din deșert Baja 1000 – pentru performanțe optime de off-road.
În noul video „The Good, the Bad and the Bad-RSE”, eroul principal Ford Ranger Raptor Special Edition evită bandiții într-un oraș în stil Wild West, ajutat de alte modele Ranger, productie filmata pe un platou autentic Spaghetti Western din Spania.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !