Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Craiova au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Măndică Toma și Florea Ivan pentru folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată, fals în declarații, în formă continuată. De asemenea, a fost trimis în judecată și Ionelaș Gheorghe pentru folosire sau prezentare cu rea credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene și fals în declarații.
În rechizitoriu, procurorii îi acuză pe cei trei că „în perioada 2011-2014, cei trei au obținut de la A.P.I.A. Olt fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, declarând nereal că utilizează diferite suprafețe de teren, cu acordul proprietarilor.
Prin aceste demersuri, inculpații au obținut pe nedrept fonduri nerambursabile din bugetul național și bugetul Uniunii Europene, în cuantum total de 48.372,95 lei, sumă cu care APIA s-a constituit parte civilă în procesul penal. În cauză, procurorii au dispus sechestrul asupra mai multor bunuri imobile ce aparțin inculpaților”, se precizează într-un comunicat de presă.