De astăzi, 5 iulie, și până duminică, pe 7 iulie, la Cernătești revine cea de-a doua ediție a festivalului Film în Sat, cel mai mare eveniment cultural din mediul rural, imaginat de actorul Cuzin Toma. Pe durata celor trei zile, publicul se va putea bucura de de trei zile de artă și cultură: proiecții de filme românești și întâlniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru și ateliere de creație, toate cu acces gratuit. De asemenea, participanții îi vor putea cunoaște personal pe invitații festivalului, printre care se numără echipele filmelor de lungmetraj și scurtmetraj din program, actori de teatru și muzicieni apreciați, care vor participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri și la întâlniri cu publicul.
“Film în Sat este un eveniment pe care ni-l dorim de tradiție – este a doua ediție anul acesta a festivalului care a debutat în județul nostru anul trecut, care s-a bucurat de un succes și de o apreciere deosebite din partea tuturor celor care au participat. Este un festival pe care ni-l dorim pe termen lung și pentru care ne dorim să fim în continuare parteneri pentru că aduce ceva nou și unic în viața culturală a județului nostru.” – a declarat Cosmin Dorin Vasile, președintele Consiliului Județean Dolj.
Programul complet al Film în Sat:
Vineri, 5 iulie (Stadion Cernătești)
18:30 – Gala de deschidere a festivalului
19:00 – Spectacol de magie cu Magitot
Magitot sau Marius Drăguș este profesor de actorie și magie, actor, magician și prezentator iar toate acestea, amestecate cu umorul specific, îl fac să fie un extraordinar entertainer. Organizează cursuri de teatru și magie de mai bine de 15 ani iar numele său de scenă a fost pus chiar de unul dintre elevii săi. Un adevărat artist care a reușit într-un mod unic să amestece magia cu actoria.
20:00 – Concert Taraf de Caliu
Celebrul Taraf de Caliu îi reunește pe membrii fondatori ai Taraf de Haidouks. Din 1991, anul când muzica lor a început să cucerească Europa de Vest, până în prezent, muzicienii din Clejani au concertat pe aproape toate continentele lumii, în metropole precum Tokyo, Singapore, Paris, New York, Los Angeles, Istanbul sau Londra.
Muzicienii din Taraf de Caliu sunt ultima generație de lăutari care duc mai departe această muzică tradițională din sudul României, ce i-a făcut unul dintre cele mai apreciate gipsy bands din lume. Printre fanii lor declarați se numără Yehudi Menuhin, Kronos Quartet (cu care au cântat și înregistrat), actorul Johnny Depp (alături de care au apărut în filmul „The Man Who Cried”) sau Yohji Yamamoto, renumitul designer de modă. În anul 2002, muzicienii au primit premiul BBC World Music pentru cel mai bun grup din Europa și Orientul Mijlociu.
22:00 – Proiecție lungmetraj “Perfect necunoscuți” (r. Octavian Strunilă).
Detalii: comedie, dramă, România, 2021, AP-12 (cu acordul părinților pentru copii sub 12 ani).
Cu: Anca Dumitra, Andreea Grămoșteanu, Leonid Doni, Ada Galeș, Gabriel Răuță, Alexandru Conovaru, Adrian Ștefan
Într-o seară, la un pahar de vin, 7 prieteni (soț-soție, iubiți, amici), intră într-un joc periculos: pun telefoanele pe masă și cad de acord ca la tot ce primesc în acea seară – apeluri, SMS-uri, mesaje whatsapp, emailuri – să răspundă pe speaker sau să citească cu voce tare. De aici… totul o ia razna.
0:00 – DJ Party cu DJ Vasile
Sâmbătă, 5 iulie (Cula Cernăteștilor și Stadionul Cernătești)
Cula Cernăteștilor
11:00 – Atelier de creație – amprentă broderie
12:00 – Atelier de magie cu Magitot (recomandat pentru 8 – 14 ani)
13:00 – Atelier de sunete digitale cu Matze
Stadion Cernătești
17:00 – 19:00 – Proiecție selecție de filme de scurt metraj + live mashup (MATZE)
18:30 – Premiere voluntari Film în Sat Cernătești – ediția a 2-a
19:00 – Concert – Jam Session DJ Vasile, Popică, Grig
20:30 – Concert Damian Drăghici – Meditații lăutărești
Lansat în 2022, proiectul Meditații Lăutărești cuprinde moștenirea și meșteșugul a zeci de ani de căutare, muncă și dezvoltare continuă artistică ale lui Damian.
“Meditații Lăutărești reprezintă focul și ardoarea muzicii tradiționale lăutărești, atinsă de rădăcina meditativă a înțelepciunii arhaice a muzicii vechi.“
Damian îmbină aspecte sonore de rezonanță meditativă, introduce brilianța sa la nai și reinterpretează melodiile lăutărești celebre. Meditații Lăutărești aduce în prim plan piesele vechi, de baștină ale lăutarilor celebri români, care își cântau inima și viața. Printre acestea se numără “Șaraiman”, “Lume, lume”, “Sunt vagabondul vieții mele”, “Ileană, Ileană” și “La Ciolpani”
22:00 – Proiecție lungmetraj “Visul” (r. Cătălin Saizescu), în prezența actorului Vlad Logigan, urmată de o sesiune de întrebări și răspunsuri în cadrul careia publicul este încurajat să intre în dialog cu artiștii.
Detalii: comedie, România, 2023, AP – 12 (cu acordul părinților pentru copii sub 12 ani).
Cu: Vlad Logigan, Georgiana Saizescu, Serghei Mizil, Gloria Găitan
Inspirat din fapte reale, filmul regizat de Cătălin Saizescu după un scenariu semnat de Gabriel Gheorghe, este o comedie în care visul unui actor de provincie pare să se năruie, în timp ce visurile celor din jur sau ale deținuților cu care ajunge să pună în scenă un spectacol de teatru par să se apropie mai mult de îndeplinire. Alex e un artist ocolit de succes, înlănțuit într-o relație amoroasă căzută în ruină. Trimis la un penitenciar de maximă siguranță să regizeze o piesă de teatru, alege o scenă din „Visul unei nopți de vară”, a marelui Shakespeare. În fața eforturilor hoților semianalfabeti de a-și depăși limitele, Alex realizează că este prizonier în propria viață. La rândul lor, deținuții fac totul pentru a fi selectionati în cadrul Festivalului de teatru de penitenciar, știind că fiecare scenă are o trapă prin care ar putea evada.
00:00 – DJ Party cu DJ Vasile
Duminică, 7 iulie (Cula Cernăteștilor și Școala Gimnazială Cernătești)
Cula Cernăteștilor
11:00 – Atelier actorie pentru copii cu Alex Mărginean
12:00 – Atelier de creație – pictură
Școala Gimnazială Cernătești
18:00 – Spectacol de teatru “Emigranți” (Teatrul Mic din București) de Sławomir Mrożek, regia: Claudiu Istodor
Cu: Cuzin Toma, Tudor Istodor
Detalii: Piesa de teatru „Emigranții” a fost publicată în anul 1974 și este una dintre cele mai renumite scrieri ale autorului polonez Sławomir Mrożek.
„E o poveste despre doi emigranți dintr-o țară din est într-una din vest. În secolul al XX lea. Unul muncește și nu gândește, iar celălalt viceversa. Și până la urmă, e vorba de noi. Noi, noii oameni ai secolului XXI. Mai superiori într- un secol mai superior. Dar, nu disperați, e de râs.” – Claudiu Istodor.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !