Muzicienii argentinieni, Analia Selis şi Mariano Castro, vor concerta la Craiova alături de Orchestra Simfonică a Filarmonicii „Oltenia” dirijată de Matei Pop. „Tango simfonic” este un spectacol dedicat tangoului tradiţional, noului tango, dar şi tangoului românesc: „Oblivion / Zaraza”, „Milonga Sentimental”, „Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara?” sunt câteva dintre piesele ce se vor cânta vineri, de la ora 21, la Teatrul de Vară din Parcul „Nicolae Romanescu” şi sâmbătă, de la ora 20, în Centrul Vechi Craiova – Piaţa „Fraţii Buzeşti”. Ambele evenimente fac parte din stagiunea estivală „Craiova Summer FEST” iar intrarea este liberă!
Analia Selis consideră acest dans pasional din Argentina, ţara sa de origine, ca un drum care coincide cu sensul său în viaţă: „Tangoul este pentru mine un stil de muzică ce mă reprezintă, care îmi este în sânge. Cu o puternică personalitate, inconfundabilă, tangoul a ajuns să se instaleze în viaţa mea ca un drum de dus, de unde, de la primul concert, din 2014, am ştiut că nu mă voi mai întoarce”. Anul acesta, Analiei Selis și lui Mariano Castro li s-a acordat titlul de ambasadori brand de țară pentru Argentina și timp de doi ani desfășoară proiecte de diplomație culturală.
Programul integral al concertului „Tango simfonic”:
Oblivion / Zaraza – tango (Astor Piazzolla) / (Benjamín Tagle Lara, versuri în română: Ion Pribeagu)
Nostalgias – tango (Juan Carlos Cobián, versuri: Enrique Cadícamo)
Flor de lino – vals/tango (Hector Stamponi, versuri: H. Expósito)
Milonga Sentimental – milonga (Sebastián Piana, versuri: H. Manzi)
Los mareados – tango (Juan Carlos Cobián, versuri: Enrique Cadícamo)
Como dos Extraños – tango (Pedro Laurenz, versuri: J. Contursi)
Se dice de mi – milonga (Francisco Canaro text: I. Pelay)
Mână birjar – tango (Nell Martini, versuri: Dem. Dubal)
Cadenza piano „Adios Nonino” / Verano Porteño (Astor Piazzolla)
El día que me quieras – tango (Carlos Gardel, versuri: Alfredo Le Pera)
Palomita blanca – vals/tango (A. Aieta, versuri: F. García Jiménez)
Vrei să ne întâlnim sâmbătă seara? – tango (Ion Vasilescu, versuri: Nicușor Constantinescu și Nicolae Vlădoianu)
Cambalache – tango (Enrique Santos Discépolo)
Baldosa floja – milonga (F.Sassone – J. Boccazzi, versuri: D. Gilardoni)
Por una cabeza – tango (Carlos Gardel, versuri: A. Le Pera)
El choclo – tango (ángel Villoldo, versuri: E. Discépolo și M. Catán)
Toate aranjamentele orchestrale sunt realizate de Mariano Castro.
Matei Pop – Cu tenacitatea, seriozitatea și talentul său deosebit, Matei Pop și-a construit deja o solidă carieră dirijorală, evoluând ca invitat la pupitrul majorității orchestrelor filarmonice de stat din România (Iași, Bacău, Botoșani, Craiova, Ploiești, Pitești, Râmnicu Vâlcea, Sibiu, Târgu Mureș, Arad, Oradea, Satu-Mare), al Orchestrei de cameră a Radiodifuziunii din Bucureşti, al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski” din Constanța, al Teatrului Muzical „Nae Leonard” din Galați sau al Operei Maghiare din Cluj-Napoca. Peste hotare a dirijat Orchestra „Danubia” din Budapesta, Orchestra „Savaria” din Szombathely (Ungaria), Orchestra Operei de Stat Ruse, Orchestra Operei de Stat Stara Zagora (Bulgaria), Orchestra Simfonică Națională a Companiei „Teleradio-Moldova” și Orchestra Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău (Republica Moldova).
Analia Selis – În 2014, Analia Selis a început să cânte tango, desfășurând turneul național Vă place Tango? Între 2015 și 2019, a lansat trei mari proiecte de succes: Tango Simfonic (prima ediție), Tango Simfonic “Milonga de mis amores” (ediția a doua) și ArgEnTango. În acest timp, a colaborat cu toate orchestrele din România și cu mari orchestre din Elveția (Biel Solothurn Symphony Orchestra), Cehia (Hradec Králové Philharmonic Orchestra), Lituania (Klaipėda Symphony Orchestra), Argentina (National University of Tucumán Symphony Orchestra), sub bagheta unor mari dirijori precum József Horváth, Tiberiu Soare, Radu Popa, Cristian Oroșanu, Kaspar Zehnder ș.a. În 2021, a lansat un proiect intitulat Symphonic Piazzolla, pentru a celebra centenarul nașterii lui Astor Piazzolla, și pentru a dezvălui astfel publicului o fațetă necunoscută a maestrului tango-ului, interpretându-i muzica în cea mai autentică manieră cu putință. În prezent, continuă să promoveze tango-ul tradițional argentinian și muzica lui Astor Piazzolla atât în România, cât și în Europa.
Mariano Castro – Muzician complex, pianist, chitarist, compozitor, orchestrator, solist sau membru în diferite formaţii, Mariano José Castro, argentinian din Buenos Aires, s-a stabilit din 2013 în România. A adus cu el vasta sa cultură muzicală, un statut recunoscut la nivel mondial şi o mare bucurie de a cânta. În cariera sa de interpret la pian sau chitară, abordează diferite stiluri muzicale, cântând alături de formaţii de tango, jazz, rock şi muzică clasică, şi ca solist. Are la activ peste 30 de turnee internaționale in diferite orașe din Statele Unite, Canada, Brazilia, Ecuador, Italia, Elveția, Germania, România, Franța, Rusia, Portugalia, Polonia, Spania, Danemarca, Bulgaria, Olanda, Cehia și Lituania. Din anul 2008 până în 2016, când proiectul se inchide, face parte din grupul Narcotango, care realizează o fuziune între tango, jazz şi muzică electronică. Împreună cu Narcotango, Mariano Castro în triplă calitate – interpret, compozitor și orchestrator – a fost nominalizat de două ori la Latin Grammy Awards (2009 şi 2010) la categoria „Cel mai bun album de tango”.
Tango – din istoria unui dans pasional
Tangoul, adus în Europa la evenimente luxoase, a devenit brusc moda vechiului continent. Toată lumea înstărită a început să angajeze orchestre de tango din Argentina. Moda feminină s-a schimbat pentru a se adapta tangoului. Rochiile largi au făcut loc altora mai ușoare și mai strânse pe trup. Tangoul s-a răspândit că focul și a cuprins Parisul, Londra, Roma, Berlinul și, peste ocean, New Yorkul. Și abia apoi s-a întors în Buenos Aires – însă cu alt statut. Revenit la Buenos Aires – Argentina și acceptat acum în societate, tangoul a intrat acum în ceea ce se numește de obicei vârstă de aur a tangoului.
Tangoul modern este dominat de compozitorul Ástor Piazzolla care în timpul anilor ’50 era ironizat de tradiționaliștii tangoului pentru încercările lui de a face din tango o formă de muzică pop. Piazzolla însă se impune că unul dintre cei mai complecși compozitori de tango – despre muzica sa, adesea nedansabilă, se spune că este sunetul vieții din Buenos Aires, într-o formă care amestecă jazzul, tangoul și muzica clasică actuală.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !