Sub genericul ”Nopți în grădinile Spaniei”, vineri, 28 octombrie 2022, de la ora 19:00, la Filarmonica „Oltenia” va avea loc concertul aniversar OCTAV CALLEYA, dedicat acestui maestru al baghetei dirijorale care a debutat, în urmă cu 54 de ani chiar la pupitrul orchestrei craiovene, sărbătorindu-și acum 80 de ani de viață. Repertoriul este spaniol, ca un omagiu adus țării unde reputatul muzician își desfășoară activitatea de 40 de ani. Atracția serii va fi lucrarea care dă numele concertului, „Nopți în grădinile Spaniei” pentru pian și orchestră de Manuel de Falla, alături de „Dansul focului” din baletul „Amorul vrăjitor” de același compozitor. Invitată specială este MARILÓ CARRILLO, dirijoare care aparține noului val de talente propulsate de școala dirijorală spaniolă, condusă de maestrul român Octav Calleya. La pian, va interpreta MIHAI UNGUREANU, solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, care apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate.
Maestrul OCTAV CALLEYA a studiat la Conservatorul “C. Porumbescu” din București, cu renumiți profesori, precum Mircea Basarab, C. Bugeanu, Marin Constantin, Ștefan Niculescu și Gheorghe Dumitrescu. S-a perfecționat, apoi, cu celebrul Hans Swarowsky la Academia Superioară de Muzică din Viena, pentru a-și desăvârși ulterior vocația dirijorală, cu alți doi mari dirijori: italianul Franco Ferrara și românul Sergiu Celibidache, contribuind actualmente, îndeosebi, la dezvoltarea Fenomenologiei Muzicale pe care acest unic Maestru a fondat-o, prin lucrări și articole, dar și conferințe și diverse publicații. Astfel, a organizat chiar anul trecut, la Chișinău, primul Congres Internațional al acestei specialități. Stabilit în Spania de 40 de ani, a fost dirijor artistic și titular timp de 25 de ani, al orchestrelor din Malaga (și fondator al ultimei Filarmonici), Valladolid, Melilla și “Opera din Madrid”), dar și al Operei din Istanbul, Cameratei din Florența și English Philharmonic Orchester. De asemenea, a dirijat de la Paris și Berlin, la New York și Noua Zeelandă, orchestre din Suedia, Italia, Portugalia, America Latină și alte țări, întotdeauna cu succes de public și de presă.
Dirijoarea spaniolă MARILÓ CARRILLO aparține ultimei generații de talente care s-au afirmat în spectrul muzicii orchestrale iberice din ultima decadă a școlii dirijorale, îndeosebi din sudul țării, unde predomină formarea multor dirijori de renume mondial și național. Această școală este condusă de treizeci de ani de maestrul român Octav Calleya, care a propulsat, printre alții, nume ca Pablo Heras Casado, Miguel Sánchez Ruzafa, Mª Ángeles Rozas Carballo, Raffaele Canceliere, mulți dintre ei dirijând deja în România diverse orchestre filarmonice. În afara specialității de dirijat orchestral, Mariló Carrillo este și dirijoare de cor, domeniu în care a fost fondatoare de importante ansambluri. A participat la diferite cursuri de masterat, susținute de personalități ca Enrique García Asensio, Dante Andreo, Helen Larsson, Marco Berrini și îndeosebi de Octav Calleya, atât în specialitatea orchestrală și de operă, dar și vocal-simfonică, corală și de fanfară (ansamblu caracteristic în tradiția muzicală a Spaniei).
Solist concertist al Filarmonicii „Oltenia”, pianistul MIHAI UNGUREANU apare cu regularitate în viaţa muzicală a ţării şi în străinătate, atrăgându-şi elogiile publicului şi criticii de specialitate. La 16 ani, a debutat cu „Mi bemolul” de Franz Liszt pe scena Filarmonicii craiovene; în anul 1977, a absolvit cursurile Liceului de Artă din Bănie. Ca student al Academiei de Muzică din capitală, a beneficiat de îndrumările reputaţilor muzicieni Dan Grigore şi Ioana Minei. Din anul 1981, începe să susţină o intensă activitate concertistică, colaborând cu toate orchestrele simfonice din ţară, deosebita sa prezenţă scenică fiind apreciată şi peste hotare. În ipostazele de solist, interpret de muzică de cameră şi acompaniator, Mihai Ungureanu a concertat în centre culturale renumite din majoritatea țărilor din Europa, America de Nord și de Sud, din Rusia şi din spaţiul asiatic. Este laureatul mai multor competiţii naţionale şi a fost distins cu Premiul ATM (Premiul Criticii Muzicale/1986). În calitate de director general şi de director artistic al Filarmonicii „Oltenia”, a întreprins şi organizat numeroase turnee peste hotare. Mihai Ungureanu s-a implicat şi în realizarea unor valoroase înregistrări discografice promovând atât repertoriul autohton, cât şi pagini de referinţă din creaţia universală.
Absolvent al specializării dirijat de orchestră, la clasele de dirijat ale lui Horia Andreescu și Petru Andriesei, din cadrul Universității Naționale de Muzică din București, BOGDAN BOTEZATU și‑a început cariera dirijorală din 2007, chiar din anul final al studiilor universitare, când, implicat în proiecte studențești, a dirijat fragmente din opera La bohème de G. Puccini prezentată într‑un cadru neconvențional, dar și opera O noapte furtunoasă de P. Constantinescu. Tot din anul 2007, și‑a început colaborarea cu orchestra de cameră a Operei Române din Craiova cu care a susținut concerte în acest oraș, iar, între anii 2014 și 2017, a fost dirijor al corului aceleiași instituții, pregătind următoarele premiere: opereta Silvia de Imre Kálmán, opera Don Giovanni de W.A. Mozart, opera L’elisir d’amore de G. Donizetti, opereta Sânge vienez de J. Strauss, opera Simon Boccanegra de G. Verdi. În calitate de dirijor al orchestrei, a realizat următoarele titluri de operă: La traviata de G. Verdi (Bistrița), Il Barbiere di Siviglia de G. Rossini (Baia Mare), L’elisir d’amore de G. Donizetti (Worms, Germania). În paralel, tânărul dirijor a desfășurat și o carieră didactică, colaborând cu Universitatea Națională de Muzică din București ca asistent la clasa de dirijat (între 2009 – 2011), dar și cu Universitatea din Craiova și cu Liceul de Arte Marin Sorescu.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !