În perioada 01 – 05 iulie 2015 Primăria Municipiului Craiova în colaborare cu Filarmonica „Oltenia” organizează în cinci cartiere ale oraşului proiectul cultural „Turneu în oraş”.
Circulaţia rutieră pe anumite sectoare de drum va suferi unele restricţii temporare, după cum urmează:
– începând cu data de 01 iulie 2015 ora 1400 până pe data de 02 iulie 2015 ora 0200, se închide circulaţia rutieră pe aleile carosabile din Parcul Rovine;
– începând cu data de 02 iulie 2015 ora 1400 până pe data de 03 iulie 2015 ora 0200, se închide circulaţia rutieră prin parcarea amenajată în interiorul perimetrului delimitat de blocurile H3, H4, P3, P4, G5, H1, H2, D29 şi D30 din cartierul Brazda lui Novac;
– începând cu data de 03 iulie 2015 ora 1400 până pe data de 04 iulie 2015 ora 0200, se închide circulaţia rutieră prin parcarea amenajată în interiorul perimetrului delimitat de blocurile C1, B8, B7, B6, B5 şi fosta Grădiniţă „Confecţii” din cartierul 1 Mai;
– începând cu data de 04 iulie 2015 ora 1400 până pe data de 05 iulie 2015 ora 0200, se închide circulaţia rutieră pe str. Împăratul Traian, tronsonul cuprins între sensurile giratorii amenajate în intersecţiile cu str. Spania şi cu str. Henri Coandă;
– începând cu data de 05 iulie 2015 ora 1400 până pe data de 06 iulie 2015 ora 0200, se închide circulaţia rutieră pe următoarele străzi:
– Bd. Tineretului, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Magnoliei şi intersecţia cu bd. Oltenia(zona Materna);
– str. George Enescu, tronsonul cuprins între intersecţia cu str. Micşunele şi intersecţia cu bd. Tineretului.
În situaţia în care autovehiculele parcate în zonele restricţionate obstrucţionează buna desfăşurare a evenimentelor, aceste autovehicule vor fi ridicate şi relocate pe amplasamente din zonele adiacente, aflate în imediata apropiere.
Solicităm conducătorilor auto să se conformeze semnalizărilor rutiere ce vor fi instituite.