cez_romaniaCEZ Distributie incurajeaza mixul cultural, inovatia si teatrul in cadrul celei de-a X- a editii a Festivalului International Shakespeare. Festivalul, organizat in perioada 14 – 23 aprilie, va reuni peste 600 de invitati speciali din 20 de tari care vor interpreta roluri din piese renumite precum Romeo si Julieta, Hamlet, Richard II, Furtuna, Macbeth sau Iulius Caesar. Totodata, acestia vor pregati si alte spectacole-eveniment in diferite locatii si decoruri originale. Festivalul International Shakespeare de anul acesta marcheaza 400 de ani de la moartea celebrului dramaturg si le aduce iubitorilor de teatru prestatiile unor companii de renume de pe intreg mapamondul. Tari ca Japonia, Africa de Sud, India, Portugalia, Marea Britanie, Polonia, Romania, Israel, Bulgaria, Suedia, Rusia, Germania, Italia, Scotia si SUA au pregatit o serie de spectacole inedite, care vor avea loc cu sprijinul CEZ Distributie.

„Richard II” in viziune japoneza. Sub tema “Shakespeare pentru Eternitate”, festivalul debuteaza pe 14 aprilie, cu prestatia a peste 60 de actori japonezi, care vor pasi pentru prima data pe scena Teatrului National Marin Sorescu, din Craiova, sub indrumarea legendarului regizor japonez Yukio Ninagawa. Teatrul Saitama din Tokyo va oferi o interpretare memorabila a piesei Richard II.

„Romeo si Julieta” cu localnici. Oameni din orice domeniu de activitate, studenti si pensionari au fost invitati sa devina actori, sa se implice in construirea decorului si recuzitei, in realizarea costumelor pentru spectacolul de teatru comunitar „Romeo si Julieta”, o coproductie intre Festivalul International Shakespeare Craiova, Compania Parrabbola din Marea Britanie, Teatrul National ”Marin Sorescu” si Compania Teatrulescu din Craiova. Aceeasi piesa – „Romeo si Julieta”, dar in viziuni artistice diferite, va fi oferita publicului si de actorii Teatrului Municipal din Beer – Sheva (Israel), precum si de studentii Universitatii „Lucian Blaga” din Sibiu, iar iubitorii de teatru din randul copiilor se pot bucura de spectacolul oferit de Sectia de Papusi a Teatrului „Tony Bulandra” din Targoviste.

„Hamlet” in doua viziuni. Critici, jurnalisti, oameni de teatru, dar si simpli spectatori vor avea ocazia sa mai vizioneze si piesa Hamlet in prestatia Companiei A & M Production din Cape Town (Africa de Sud), dar si in maniera regizorala a lui Andrew Hilton, de la „Shakespeare at the Tobacco Factory” din Bristol (Marea Britanie).

„Macbeth”. Dintr-un festival dedicat marelui Will nu putea lipsi povestea tragica a Lady Macbeth. Aceasta va fi oferita publicului de catre Baltic House Theatre Festival din Sankt Petesburg, dar si intr-o varianta originala sub prestatia Companiei Kasba Arghya din Calcutta.

„Iulius Caesar”, „ Furtuna”, „ Regele Lear” sunt alte piese ce pot fi urmarite de iubitorii de teatru. Pe langa spectacole, se vor organiza vernisaje, ateliere de teatrologie, „Conferinta Internationala Shakespeare”, concerte de muzica si lansari de carte. Totodata, in cadrul festivalului, va avea loc decernarea Premiului International Shakespeare, care a ajuns la cea de-a 5-a editie, cu sprijinul British Council Romania.

Festivalul se va incheia cu unul dintre cele mai bune spectacole ale anului 2015 – „Richard al III-lea, considerat marea revelatie a Festivalului de la Avignon de anul trecut, in regia lui Thomas Ostermeier si pus in scena cu ajutorul actorilor de la Teatrul Schaubuhne din Berlin.

Oscarul Teatrelor ajunge la Craiova. Dupa orase ca Varsovia, St. Petersburg, Torino si multe altele si Craiova va gazdui ceremonia de acordare a Premiului Europa pentru Teatru, cea mai importantă recompensă teatrala europeana, considerat „Oscarul Teatrelor”, si organizat sub Inaltul Patronaj al Parlamentului European si Consiliului Europei, cu sprijinul CEZ Distributie. Premiul Europa pentru Teatru se va desfasura in continuarea Festivalului International Shakespeare, in perioada 24 – 26 aprilie si va include, in afara conferintelor de specialitate, alte patru spectacole-eveniment ale unor artisti si trupe din Scotia, Suedia, Portugalia si Germania.

Despre Premiul Europa pentru Teatru. Premiul Europa pentru Teatru s-a nascut in 1986 ca proiect-pilot al Comisiei Europene conduse atunci de Jacques Delors, impreuna cu primul Comisar pentru Cultura, Carlo Ripa di Meana. In acea perioada, crearea lui a fost sustinuta si de Melina Mercouri, nasa primei editii, si de Jack Lang, pe atunci Ministrul Culturii din Franta. CEZ Distributie ramane partener fidel evenimentelor ce cultiva arta, teatrul, educatia si frumosul.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !