Reprezentanți ai Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-au întâlnit, joi, cu fermierii doljeni, primarii mai multor localități, precum și edilii doljeni. Principalele sectoare vizate în cadrul evenimentului de astăzi au fost cel viniviticol și legume-fructe.
„În județul Dolj, prin APIA, intră anual aproximativ 100 milioane Euro. Din păcate, nu întotdeauna știm să atragem acești bani. Și, tot din păcate, avem un puternic potențial din acest punct de vedere în Dolj care nu este exploatat. Avem localități cu vechi tradiții în cultivarea legumelor și, totuși, nu au ajuns în situația de a spune că pot trăi numai din această activitate”, după cum a exolicat, în deschiderea întâlnirii, IOn Prioteasa, președintele CJ Dolj. Acesta a mai explicat că fermierii trebuie să înțeleagă avantajele asocierii în cooperative și că nu mai poate fi vorbba de cooperativele din trecut.
„Astăzi discutăm noutățile din sectorul viniviticol și cel al legumelor și fructelor. Aceasta este o campanie de informare și ideea este foarte clară: este absolut necesar ca producătorii să se asocieze. Trebuie să înțelegem că procedând astfel este mult mai ușor să punem mâna pe proiecte cu finanțare europeană. Sunt foarte multe posibilități în acest sens și este păcat să nu profităm. Sunt subvenții, sunt măsuri care ajută pe linia dezvoltării, subvenționăm chiar și poliție de asigurare. Oamenii trebuie să înțeleagă, să treacă de acele bariere mentale și să se asocieze în cooperative, în grupuri de producători pentru că avantajele nu sunt puține”, a fost îndemnul directorului general adjunct al APIA, Constantin Bîrcă.
La eveniment a participat și Cristina Fabian, din partea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Aceasta le-a vorbit fermierilor despre avantajele asocierii lor. „În Dolj, lucrurile s-au mișcat destul de încet, dar totuși vorbim, la ora actuală, de unsprezece cooperative. Dintre acestea, opt sunt funcționale și trei în curs de organizare. În ceea ce privește avantajul acestor cooperative, în primul rând este cel ce ține de latura fiscală. Apar scutiri la plata impozitelor și a anumitor taxe, apoi este mai ușor să acceseze fonduri și, pe lângă acestea, să nu uităm de accesul pe piață. Am discutat zilele trecute, la Minister, despre problema cu marile lanțuri de magazine. Mai exact, s-a adus în atenție faptul că acestea nu preiau marfa producătorilor. Vă asigur că Ministerul Agriculturii face tot posibilul în a facilita această legătură. În urma discuțiilor avem promisiuni de la supermarket-uri că vor prelua marfa și mă refer acum la tomate, pentru că aici este o mare problemă”, a punctat reprezentanta Ministerului Agriculturii.
Directorul Centrului Județean APIA, Sorin Răducan, a arătat că Doljul este fruntaș în ceea ce privește cererile de finanțare. „În acest an ne-am organizat și la jumătatea lunii februarie am demarat o scțiune de informare. Aceasta s-a derulat până în mai. Din acest motiv, 99,85% dintre fermierii care au depus solicitări de finanțare și-au primit banii. Mai sunt foarte puține dosare în lucru, mici aspecte de clarificat, dar totul se va rezolva. Avem peste 37.000 de cereri venite, situându-ne pe locul al II-lea pe țară, din acest punct de vedere, iar ca suprafață ocupăm locul al IV-lea, după Timiș, Constanța și Teleorman, cu o suprafață agricolă de peste 418.000 hectare.”, a precizat Răducan.
Pe lângă Centrul Județean, în Dolj mai funcționează alte opt centre locale la Craiova, Băilești, Bechet, Calafat, Filiași, Melinești, Orodel și Segarcea.
„Producătorii au nevoie de consultanță pentru a înțelege și conștientiza, în final, că munca pe cont propriu, pe suprafețe mici de teren nu se mai justifică. Agricultura din județul Dolj este mult mai puternică decât o arată cifrele. Suntem în forță, în tot județul, iar această forță o menținem și o transmitem mai departe dacă noi, cei care reprezentăm instituțiile statutului, asigurăm buna funcționare a programelor. La nivelul județului Dolj, sunt 11 cooperative, opt funcționale și trei în lucru. În luna august vom avea și primul grup de producători. Nu spunem că nu avem probleme, dar nu asocierea este cel ami mare necaz al nostru. Avem depozite la Călărași, la Poiana Mare, la Desa și la Dăbuleni. Din păcate, situația cu marile lanțuri de magazine încă trenează, este neclară. În Dolj avem supraproducție de tomate, de exemplu, iar tomatele noastre sunt de calitate, după toate standardele. Anul a fost unul foarte bun, dar din păcate legătura cu supermarket-urile este deficitară încă” a menționat Adrian Popa, directorul Direcției pentru Agricultură Dolj.
![Fermierii doljeni, întâlnire cu reprezentanții MADR](https://www.estv.ro/wp-content/uploads/2018/06/Prio-si-Sorin-Raducan.jpg)