Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Centrul Județean Dolj reamintește că termenul limită de depunere a Cererilor unice de plată în cadrul Campaniei 2018 este data de 15 mai 2018.
Pentru a veni în sprijinul fermierilor și pentru a asigura continuitatea procesului de primire a cererilor unice de plată aferente Campaniei 2018, Centrul judeţen Dolj și centrele locale din subordine vor avea PROGRAM NORMAL DE LUCRU în zilele de sâmbătă 12 mai şi duminică 13 mai 2018.
Până la acest moment, la nivelul județului Dolj a fost depus un număr de 32.500 cereri, pentru o suprafaţă de 265.000 hectare.
Fermierii care nu vor depune cererile până la data de 15 mai a.c. nu vor putea beneficia de subvenţii.
Adresăm pe această cale rugămintea ca instituțiile implicate, primăriile de pe raza județului Dolj, să vină în sprijinul potenţialilor beneficiari în ceea ce privește eliberarea adeverințelor conforme cu Registrul Agricol într-un mod cât mai eficient, astfel încât toți fermierii doljeni să poată să-și depună cererile de sprijin până la termenul limită.