Trei băncuțe cu câte două personaje antagonice fiecare vor forma, pentru început, Fantasy Park. Acestea vor fi amplasate în Părculețul Cornițoiu, după reabilitarea acestuia.

Statuile sunt din lemn și sunt realizate cu motofierăstrăul de către șase artiști în lemn. Parte dintre aceștia au mai participat și la edițiile anterioare ale Rezidenței culturale„Story Wood Cut”. Anul acesta se întrec Gabi Rizea – Craiova, și șeful rezidenței culturale, George Bostănică, Vrancea, Gabriel Pătrașc, Ilfov, Ioan Ungur, Mureș, Adrian Voican, Vâlcea și Viorel Rădăcină, Brașov.

Băncuțele vor reprezenta lupta dintre bine și rău prin cele două statui care vor sta „față în față” la capete. Astfel, Zâna Bună (Gabriel Pătrașc) va înfrunta Vrăjitoarea Rea (George Bostănică), Arcașul (Gabi Rizea) va învinge Garguia (Adrian Voican), iar Cavalerul (Ioan Ungur) se va lupta cu Dragonul (Viorel Rădăcină).

„Tematica a fost stabilită cu mult timp înainte, iar noi am tras la sorți ce anume vom realiza. La final, statuile vor fi aplasate pe socluri de lemn (cum este cel din spatele „Vrăjitoarei”, care vor putea fi schimbate cu ușurință în caz de degradare”, a declarat Gabi Rizea.

Pentru realizarea băncuțelor au fost necesari bușteni de 1 metru grosime și înalți de doi metri.

Statuile vor fi protejate cu două staturi de impregnat și alte patru straturi de lac, după cum ne-a explicat șeful rezidenței.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !