Maratonul evenimentelor programate de Teatrul Colibri în cadrul Zilelor Craiovei continuă până duminică, 4 iunie.
Vineri și sâmbătă, între orele 10:00 – 18:00, curioșii dornici să arunce un ochi în culisele teatrului se bucură de Porți Deschise, pasionații de desene pe asfalt sunt așteptați cu bucurie și multă cretă colorată în Regatul copilăriei. Cei care vor să vadă o expoziție de fotografie se pot opri la #InstaCraiova, în Sala Studio, expoziție ce poate fi vizitată până duminică, la ora 13:00.
Vineri, 2 iunie, ora 12:30 și duminică, 4 iunie 2017, de la ora 11:00 ne bucurăm de povestea care-i aduce în scenă pe Cei trei purceluși, teatru interactiv, vesel și educativ, cu Geo Dinescu și Marin Fagu, pictură Iulia Goanță. Cei doi actori devin parteneri de scenă cu micii spectatori, se vor juca împreună, vor descoperi cât este de sănătoasă reciclarea și ce decoruri și păpuși frumoase pot fi construite din cartoane.
Tot în cadrul Zilelor Craiovei, Piața Artelor din Centrul Vechi (Piața Frații Buzești) ne conduce în Lumea poveștilor, cu ateliere interactive, vineri, 2 iunie, în intervalul 18:30 – 20:30 și sâmbătă, 3 iunie, între orele 11:00 – 13:00.
Sâmbătă, 3 iunie 2017, ora 18:00 vine cu Invitaţie la joacă, un spectacol vesel, interactiv, cu celebrul Zdreanţă, spectacol de şi în regia Alexandrei Davidescu, scenografia Eustaţiu Gregorian. Alin Macovei – Moraru semnează coloana sonoră, iar în scenă împlinesc povestea actorii Iulia Cârstea, Daniel Mirea, Alis Ianoş.
Preţ bilet: 7 lei sau 10 lei, în funcţie de categoria locului.
Biletele se pot procura de la Agenţia Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 şi 16:00 – 19:00, iar duminica în intervalul 10:00 – 13:00. Excepție face ziua de luni, 5 iunie, când agenția va fi închisă, urmând ca de marți, 6 iunie, să își reia programul normal.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !