Gest impresionant al jucătorilor de la Universitatea Craiova. Tricouri în care băieții vor evolua în meciul cu CS Mioveni vor fi personalizate cu numele celor mai importante orașe din Ucraina. După finalul partidei, acestea vor fi vândute de către galerie pe pagina de facebook a Peluzei Nord, iar sumele obținute vor fi donate ONG-urilor din Ucraina.
„Astăzi nu este doar despre fotbal, ci și despre solidaritatea față de poporul ucrainean, aflat în fața pericolului extincției ca urmare a invadării Ucrainei de către forțele armate ale Federației Ruse. Nu putem trece cu vederea acest război fără sens care, în ultima săptămâna, a zguduit omenirea.
Astăzi este despre vecinii noștri și despre faptul că suntem, cu toții, alături de ei.
Astăzi, Știința va intra pe teren cu gândul la ei. Vom evolua cu tricouri special personalizate cu numele celor mai importante orașe din Ucraina, în care mii de cetățeni ucraineni și-au dat viața pentru a-și apăra patria.
Toate tricourile oficiale de joc ale Științei vor fi ulterior oferite Peluzei Nord Craiova pentru a fi scoase la licitație pe pagina oficială de Facebook a galeriei noastre. Toată suma adunată va fi apoi donată ONG-urilor din Ucraina pentru a ajunge la oamenii care se zbat să supraviețuiască.
Budʹ міцною, Україно! 🙌”, se arată într-un comunicat remis presei de către reprezentanții clubului craiovean.