Biblioteca Județeană “Alexandru și Aristia Aman” organizează, în intervalul 12-30 martie 2018, expoziția cu titlul “Mircea Eliade. Expoziţie omagială de carte, manuscrise, corespondenţă şi fotografii”.
Expoziția va fi vernisată în cadrul “Bibliotecii Exilului Românesc din Paris – Basarab Nicolescu” și va cuprinde materiale din donaţia Basarab Nicolescu şi arhiva Paul Barbăneagră: cărţi semnate de Mircea Eliade, dar și cărţi despre Mircea Eliade, corespondenţa lui Mircea Eliade cu Vintilă Horia (1949-1966), fotografii inedite cu Mircea Eliade şi alte figuri reprezentative ale lumii literare şi cultural-artistice. De asemenea, vor fi expuse jurnalul manuscris al lui Mircea Eliade (1959-1962), dar și ultimul număr al prestigioasei reviste din exil „Limite”, dedicat memoriei lui Mircea Eliade (1986, nr. 48-49, noiembrie).
Mircea Eliade este unul dintre titanii Exilului Românesc. Opera sa, în linii mari, este cunoscută pretutindeni. Contribuțiile sale literare și filosofice au doborât toate barierele geografice, transformându-l pe Mircea Eliade într-un  remarcabil ambasador al României în lume. De mai bine de un an, la Biblioteca Aman deținem multe dintre manuscrisele originale ale lui Mircea Eliade. Biblioteca deține o adevărată comoară documentară. Cel mai important înscris, cel cuprinzând “filele” care i-au lipsit lui Mircea Handoca în alcătuirea Jurnalului, este dosarul care cuprinde însemnările în limba română pentru intervalul 1959-1962. Credem cu tărie că promovarea fondului “Mircea Eliade” este o datorie de onoare pe care cititorii și utilizatorii noștri o vor găsi nimerită”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene “Alexandru și Aristia Aman”.
Expoziția va putea fi vizitată în perioada 12-30 martie, în intervalul 9.00-16.30

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !