Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” organizează vineri, 1 noiembrie 2019, Expoziția omagială de goblenuri „Ioana Adamescu”. Cele 16 goblenuri realizate de artista Ioana Adamescu vor fi etalate în Galeria de Artă și vor putea fi admirate până la finalul lunii noiembrie 2019.

Prin simplitatea modelelor, dar și prin culorile aprinse și vibrante pe care artista le-a întrebuințat, goblenurile ilustrează o serie de motive zoomorfe și antropomorfe populare. Prevalează cadrele și ipostazele dinamice, patriarhale, specifice arealului rural oltenesc.

Ioana Adamescu (n. 1 noiembrie 1960 – d. 2019) s-a născut în comuna Dobrești, județul Dolj, într-o familie modestă. După absolvirea ciclurilor primar și gimnazial la școala din localitatea natală, a urmat cursurile Liceului de Construcții din Craiova. În 1987 a absolvit clasa de sculptură, condusă de Marcel Voinea, în cadrul Școlii Populare de Arte și Meserii „Cornetti”. Temele predilecte abordate în goblenurile realizate sunt: florile, țăranul în haine tradiționale de sărbătoare, tradițiile populare și credința. De-a lungul timpului, lucrările sale au fost etalate în cadrul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”, Galeriilor de artă „Cromatic”, dar și la Casa de Cultură „Traian Demetrescu”. Ioana Adamescu a decedat în cursul acestui an.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !