LOW BuildingConform acordului cu Consiliul, aprobat miercuri în Parlament, noi reguli prevăd ca proprietarii finali ai companiilor vor fi obligați să se înscrie în registre centrale din statele membre, accesibile atât autorităților, cât și cetățenilor cu ”un interes legitim”, cum ar fi jurnaliștii de investigație. Noua directivă contra spălării banilor dorește intensificarea luptei împotriva infracțiunilor fiscale și a finanțării terorismului. Au fost, de asemenea, aprobate reguli noi pentru o mai ușoară identificare a transferului de fonduri.
Cea de a patra directivă împotriva spălării banilor (AMLD) va obliga pentru prima dată statele membre UE să creeze registre centrale cu informații privind proprietarii finali, ”beneficiari”, ai companiilor sau ai altor persoane juridice, precum și ai trusturilor. Aceste registre centrale nu erau menționate în propunerea inițială a Comisiei Europene, dar au fost introduse de deputați în cursul negocierilor.
Textul mai stabilește și obligații specifice de raportare pentru bănci, auditori, avocați, agenți imobiliari și cazinouri, printre alții, în cazul unor tranzacții suspecte efectuate de clienții lor.
Accesul pe baza ”interesului legitim” la registrele de proprietate
Registrele centrale vor fi accesibile pentru autorități și pentru unitățile lor de investigații financiare (fără nicio restricție), pentru ”entitățile obligatorii” (cum ar fi băncile în cadrul aplicării măsurilor de precauție privind clientela), precum și pentru public (deși accesul publicului poate fi acordat doar pe baza unei înregistrări online a persoanei care dorește să acceseze registrul și a achitării unei taxe care să acopere costurile administrative).
Pentru a accesa un registru, o persoană sau o organizație (de exemplu, jurnaliștii de investigație sau ONG-urile) va trebui să demonstreze ”interesul legitim” în spălarea de bani sau finanțarea terorismului suspectate, precum și în alte infracțiuni care ar putea contribui la finanțarea acestora, cum ar fi corupția, infracțiunile fiscale și frauda.
Aceste persoane pot accesa informații cum ar fi numele, data nașterii, naționalitatea, țara de rezidență a persoanei care deține compania respectivă, precum și detalii privind proprietatea. Orice excepție de la acces acordată de statele membre va fi posibilă doar ”de la caz la caz, în circumstanțe excepționale”.
Informațiile din registrele centrale privind trusturile vor fi accesibile doar autorităților și ”entităților obligatorii”.
Măsuri speciale pentru persoanele ”expuse politic”
Textul clarifică regulile privind ”persoanele expuse politic”, adică acele persoane care au un risc mai mare de corupție din cauza pozițiilor politice pe care le dețin, cum ar fi șef de stat, membru al guvernului, judecător de instanță supremă, membru al parlamentului, precum și membrii familiilor lor.
Acolo unde există relații de afaceri de risc înalt cu astfel de persoane, trebuie aplicate măsuri suplimentare, cum ar fi identificarea sursei averii și a sursei fondurilor implicate, se arată în directivă.
Urmărirea transferurilor de fonduri
Deputații au aprobat și un regulament privind ”transferul fondurilor”, care are ca scop îmbunătățirea urmăririi celor care efectuează și care primesc plăți, precum și a bunurilor lor.
Statele membre au la dispoziție doi ani pentru a transpune directiva împotriva spălării banilor în legislațiile naționale. Regulamentul privind transferul de fonduri se va aplica direct în toate statele membre, 20 de zile după publicarea sa în Jurnalul Oficial al UE.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !