Trecutul, prezentul si viitorul energiei electrice a reunit, în această dimineață, elevi de liceu din mai multe orașe ale Olteniei. Gazda evenimentului a fost Facultatea de Inginerie Electrică din cadrul Universității Craiova, cu sprijinul Distributie Oltenia.
Facultatea de Inginerie Electrica din Craiova, cu sprijinul Distributie Oltenia, a reusit sa reuneasca tineri din Craiova, Filiasi, Bals, Slatina, Caracal, Turceni, Targu Jiu, Drobeta Turnu Severin, Dragasani si Ramnicu Valcea la o discutie despre energia electrica in secolul XXI.
Elevii claselor a XI a si a XII a alaturi de profesorii coordonatori din 14 institutii scolare au raspuns afirmativ la provocarea lansata de Facultatea de Energie Electrica din Craiova si Distributie Oltenia.
„Elevii din Oltenia vor prezenta lucrări și referate legate de energia electrică, de trecutul, prezentul și viitorul acesteia. Ne interesează părerea viitorilor profesioniști din energie și modul în care văd acest viitor. Ne-ar plăcea ca aceștia să vină cu idei inovative pe care noi să le preluăm și implementăm. Cu siguranță vom premia cele mai bune idei”, a precizat Miron Albă, directorul de strategie Distribuție Oltenia.
Evenimentul a oferit tinerilor ocazia de a prezenta propria perceptie asupra producerii, transportului si distributiei energiei electrice, tendintele in utilizarea acesteia si energia verde.
Provocarea lansata liceelor din regiunea Olteniei are pe langa componenta principala – schimbul de idei intre liceeni si o componenta competitionala, cele mai bune prezentari urmand a fi premiate de catre Distributie Oltenia.
Beneficiile sunt atat de partea elevilor care isi pot descoperi afinitatea catre o cariera in domeniul energetic cat si de partea profesorilor coordonatori si a cadrelor universitare care vor face schimb de experienta cu noua generatie.
Distributie Oltenia și-a deschis, de asemenea, porțile pentr tinerii elevi. Aceștia au putut vizita dispeceratul de ultima generatie de la Craiova, de unde se coordoneaza distributia energiei electrice in zona judetelor Dolj, Gorj, Mehedinti si Teleorman.
Educatia este unul din domeniile care beneficiaza de sprijinul continuu al companiei Distributie Oltenia, care se implica la toate nivelele, sustinand evenimentele care au drept scop dezvoltarea educationala a tinerilor din comunitatea in care opereaza.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !