Conducerea Universităţii din Craiova îi va acorda înaltul titlu academic Doctor Honoris Causa omului de cultură Emil Boroghină, creatorul şi directorul Festivalului Internaţional „Shakespeare”. Ceremonia va avea loc joi, 26 aprilie 2018, ora 11, în Aula Regele Mihai I al României, Clădirea centrală a UCV.
Numele și reputația Domnului Emil Boroghină, actor, Societar de Onoare al Teatrului Național „Marin Sorescu”, Director Fondator al Festivalului Internațional Shakespeare, Președinte al Fundației Shakespeare și Vice-Președinte al Rețelei Europene de Festivaluri Shakespeare, fost director al Teatrului Național din Craiova, sunt recunoscute pe plan național și internațional, atât de criticii de teatru, de universitari și shakespeareologi, de jurnaliști cât și de publicul larg.
În 1994, Emil Boroghină a instituit Festivalul Internațional Shakespeare, eveniment care a avut loc o dată la trei ani la primele ediții și o dată la doi ani începând din anul 2006, când Festivalul s-a extins și la București. Festivalul Internaţional Shakespeare, considerat de specialiști drept unul dintre cele mai importante festivaluri din lume și unul dintre cele mai valoroase festivaluri tematice, a prezentat, până acum, spectacole ale unor regizori renumiți puse în scenă de unele dintre cele mai bune teatre și companii.
Reputatul om de teatru Paul Taylor a salutat prima ediţie într-un entuziast articol publicat în The Independent, iar John ELsom a conchis: „Noi nu avem în Marea Britanie festivaluri internaţionale Shakespeare de valoarea celui de la Craiova”.
La precedentele ediţii ale Festivalului, Universitatea din Craiova a acordat titlul Doctor Honoris Casa şi altor mari nume ale teatrologiei mondiale: George Banu (Profesor emerit titular, clasa excepţională, studii teatrale, La Sorbonne – Paris III), Robert Wilson (Watermill Center, New York), Michael Dobson (Shakespeare Institute, University of Birmingham, Marea Britanie) etc.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !