Specialiștii Agenției Naționale Antidrog (ANA), prin cele 47 de Centre de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog de la nivel teritorial, vor desfășura și anul acesta, în școli și licee, activități de prevenire a consumului de droguri.
Pentru anul școlar 2017 — 2018, ANA a pregătit, elevilor și cadrelor didactice din toată țara, proiecte de prevenire a consumului de tutun, alcool și droguri, prin promovarea alternativelor de viață sănătoasă și dezvoltarea abilităților de refuz al consumului acestor substanțe. Proiectele se adresează elevilor pe cicluri de școlarizare (primar, gimnazial și liceal) și conțin teme adaptate nivelului lor de înțelegere și asimilare.
În prima zi de cursuri, specialiștii Agenției se vor afla în mijlocul elevilor pentru a le transmite mesaje antidrog ce au ca scop informarea și conștientizarea efectelor și riscurilor pe care le produce consumul de droguri și de noi substanțe psihoactive asupra organismului.
În anul școlar 2017 — 2018, Centrele de Prevenire Evaluare și Consiliere Antidrog vor implementa în parteneriat cu structurile teritoriale ale Ministerului Educației Naționale următoarele proiecte naționale de prevenire a consumului de droguri în mediul școlar:
* Concursul național ‘Mesajul meu antidrog’
* Proiectul național ‘Fred goes net — Intervenții timpurii pentru consumatorii de droguri care au fost identificați/depistați pentru prima oară’—care se adresează elevilor cu vârste cuprinse între 14 și 19 ani
* Proiectul național ‘Necenzurat’ — pentru elevii de 14-19 ani
* Proiectul ‘ABC-ul emoțiilor’, — pentru elevii din clasele I și a II-a
* Proiectul ‘Cum să creștem sănătoși’, — pentru preșcolari și elevii de clasa I.
* Campania națională media de prevenire a consumului de canabis, sub sloganul ‘#Pot Altfel!’
Totodată, în activitățile pe care ANA le propune pe parcursul acestui an școlar sunt prevăzute module de formare destinate părinților și cadrelor didactice, care au ca obiective dezvoltarea rețelei de specialiști, formarea de abilități privind consolidarea relațiilor familiale, controlul și soluționarea conflictelor, exersarea comunicării în familie și formarea de atitudini potrivite cu privire la consumul de droguri și de noi substanțe psihoactive.
![Elevii, invățați cum să se ferească de droguri](https://www.estv.ro/wp-content/uploads/2017/09/cannabis.png)