IMG_8456„Una dintre prioritățile activității spațiale a UE trebuie să fie extinderea acoperirii sistemului de navigație prin satelit EGNOS. Din 2011, EGNOS furnizează un serviciu vital, în special în aviație, denumit siguranța vieții. Acest serviciu nu acoperă însă integral teritoriul UE și astfel încă mai asistăm, din păcate, la tragedii aviatice care ar putea fi prevenite datorită EGNOS”, este de părere Marian-Jean Marinescu, Deputatul European a făcut această declarație în cadrul celei de-a șasea Conferințe pentru Politică Spațială a Uniunii Europene.

 

Eurodeputatul Marinescu a participat la sesiuniea dedicată Programelor Spațiale Europene în calitate de raportor pentru Galileo și EGNOS, cele două sisteme europene de radionavigație prin satelit.

Întrebat cât de dificile au fost negocierile privind bugetul pentru Galileo, eurodeputatul a declarat: „Au existat, într-adevăr, voci care întrebau de ce trebuie să cheltuim acești bani dacă există alte sisteme pe care le putem folosi. Însă nimeni nu a contestat valoarea adăugată adusă de Galileo: pentru revigorarea economiei, pentru crearea de noi locuri de muncă, pentru independența și competitivitatea UE în acest domeniu și, în final, pentru îmbunătățirea vieții noastre de zi cu zi”.

Marian-Jean Marinescu a adăugat că cele mai dificile negocieri au fost cele purtate pe marginea alocării de fonduri pentru dezvoltarea de aplicații bazate pe serviciile oferite de Galileo: „Am avut câștig de cauză și astfel există bani pentru aplicații. Acum trebuie să dovedim cetățenilor că am avut dreptate și că aceste aplicații au cu adevărat valoare adăugată”.

Din panel au făcut parte și: eurodeputatul Vittorio Prodi, raportor al Comisiei ITRE pentru Copernicus, Volker Liebig, Director pentru Programele de Observare a Pământului, Agenția Spațială Europeană, Matthias Petschke, Director în cadrul Directoratului General ENTR – Comisia Europeană, Stéphane Israël, Președinte și CEO Arianespace, Alain Ratier, Director General, EUMETSAT, Han Wensink, Președinte al EATSC și Carlo de Dorides, Director Executiv, Agenția Europeană GNSS.

EGNOS (serviciul european geostaționar mixt de navigare) îmbunătățește precizia actualelor echipamente GPS de la câțiva metri la un metru. În domeniul aerian, serviciul permite decolarea și aterizarea în condiții meteorologice nefavorabile și reduce întârzierile. Creșterea gradului de precizie vine, de asemenea, în sprijinul serviciilor de intervenție și de poliție.

Comentarii

comentarii

Leave A Reply