„Educație financiară pentru copii și tineri în Europa de Sud-Est (SEE)” a fost organizată în cadrul proiectului de asistență tehnică derulat de OECD și International Network on Financial Education -INFE (la care BNR este membru cu drepturi depline) începând cu 2018, cu sprijinul financiar al Ministerului de Finanțe din Olanda și al platformei sale Money Wise.

Conferința a reunit factori de decizie din Bulgaria, Croația, Georgia, Moldova, Muntenegru, Republica Macedonia de Nord și România, printre care:

  • André Laboul, președinte al INFE și consilier principal pentru afaceri financiare la OCDE
  • Leonardo Badea, viceguvernator, Banca Națională a României
  • Jean Badea, subsecretar de stat la Ministerul Educației și Cercetării (MEC), România
  • Daniel Armeanu, vicepreședinte, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), România
  • Sergiu Oprescu, președinte, consiliul de administrație, Asociația Română a Băncilor (ARB)
  • Flore-Anne Messy, șef asigurări, pensii private și piețe financiare, OECD
  • Valentin Lazea, economist șef, Banca Națională a României
  • Olaf Simonse, șef al Platformei Money Wise, Ministerul Finanțelor din Olanda

Reprezentanții BNR alături de cei ai Ministerului Educației și Cercetării, Ministerului Finanțelor Publice, Autorității de Supraveghere Financiară, Asociației Române a Băncilor, precum și de experți în educația financiară din regiune și alte țări OECD au participat timp de două zile la prezentări și dezbateri interactive privind experiențele de bună practică, realizările și provocările în îmbunătățirea educației și incluziunii financiare. Un punct important a fost identificarea unor metode eficiente de adaptare a canalelor de transmitere a cunoștințelor de educație financiară către publicul țintă în contextul pandemiei COVID-19.

Participanții au formulat recomandări privind dezvoltarea de politici pentru susținerea educației și rezilienței financiare a tinerilor din regiune.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !