Timp de o săptămână, între 10 și 18 august, craiovenii sunt învitați să urmărească modul în care șase noi opere de artă vor prinde viață.

„Într-o perioadă sensibilă din punct de vedere al relațiilor sociale, Casa de Cultură Traian Demetrescu, cu sprijinul Primăriei Craiova, a reușit să vitalizeze cultural orașul, pentru a oferi  publicului un mediu socio-cultural autentic. Anul acesta avem lucrări din lemn, din metal și din piatră. Până acum am avut doar opere din piatră și lemn”, a spus Remus Vlăsceanu.

Șase artiști își vor arăta măiestria în materialele atât de dragi marelui artist Brâncuși. Darie Dup – „Umbra” (metal), Marian Zidaru – „Înger călător” (lemn), Bogdan Severin Hojbotă – „Influorescență” (marmură), Dan Nica – „Ceas solar” (marmură), Bogdan Adrian Lefter – „Semne țesute” (metal), Alin Neacșu – „Visare” (marmură), Petre Virgiliu Mogoșanu (curator simpozion) – „Patos” (marmură). Doi dintre aceștia, Marian Zidaru și Darie Dup,  vor lucra în atelierele personale de la Suceava, respectiv Snagov.

„Este a opta ediție a festivalului. Nici nu știu când când au trecut cei 8 ani. De atunci s-au întâmplat multe lucruri. Îi felicit în primul rând cei 7 artiști, dar și Casa de Cultură Traian Demetrescu. Piatra a intrat într-o obișnuință și ne doream o diversitate a acestor opere. Acum facem o inserție de piatră, metal și lemn. În acest an, operele sunt deja stabilite ca amplasament. Deja știm unde va fi amplasată fiecare operă. Deja mintea poate să lucreze”, a declarat primarul Craiovei, Mihail Genoiu.

Evenimentul va fi găzduit de Centrul Multifucțional din Craiova. La final, operele vor îmodopi Bănia, la fel ca și în alți ani.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !