CUI mandatar financiar 21240002
Primele contracte de finanțare din fonduri europene prin intermediul Programului Tranziție Justă (PTJ), a cărui implementare în Dolj este coordonată și monitorizată de Consiliul Județean, condus de Cosmin Vasile, au fost semnate miercuri, 5 iunie, la Craiova.
Beneficiarele fondurilor obținute prin PTJ sunt 8 companii din județele Dolj și Gorj, care au depus proiecte cu o valoare cumulată de 40 de milioane de euro, pentru derularea unor investiții care vor conduce la crearea a peste 200 de locuri de muncă.
„Astăzi dăm semnalul de începere a semnării contractelor prin PTJ, în primul rând cu ceea ce înseamnă dezvoltarea investițiilor productive în întreprinderile mici și mijlocii. Avem, la finalul acestei prime etape de apel pentru IMM, o anvelopă de 772 de milioane de euro, în timp ce valoarea proiectelor depuse depășește 2,5 miliarde, ceea ce ne arată că programul este un succes.
Trebuie menționat faptul că județul Dolj se situează pe locul I la nivel național, la absorbția de fonduri europene în exercițiul 2014 – 2020, iar Craiova pe poziția a doua, după București. Sunt performeri și nu este de mirare că, în continuare, aici avem primele contracte pe care le semnăm, pe fiecare măsură lansată“, a declarat Adrian Câciu, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.
Premise pentru dezvoltare
Primarul municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, a evidențiat faptul că, în cadrul PTJ, una dintre prioritățile administrației locale o reprezintă obținerea finanțării pentru extinderea serviciului de transport în zona metropolitană.
„Este adevărat că municipiul Craiova este pe locul al II-lea la absorbția fondurilor europene, dar de menționat că imediat după București, cu toate cele 6 sectoare ale sale. Nu ne oprim aici. Și în acest exercițiu financiar intenționăm să obținem sume nerambursabile la fel de consistente. Avem posibilitatea să accesăm bani pentru transportul public, pe care ni-l dorim extins în zona metropolitană.
Sunt convinsă că, în următorii ani, vom fi regiunea cu cea mai intensă dezvoltare, mai ales că beneficiem și de proiecte care vor avea ca efect îmbunătățirea infrastructurii rutiere, investiții pentru care am insistat ani la rând. Avem drumul expres Craiova – Pitești, iar în curând drumul de mare viteză Craiova – Târgu Jiu și autostrada Craiova – Lugoj, așadar toate premisele pentru a ne dezvolta“, a declarat primarul Lia Olguța Vasilescu.
Ținta: absorbție până la ultimul cent
Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, a reliefat implicarea instituției atât în etapa de pregătire a accesării finanțărilor prin PTJ, cât și în demersurile care se vor concretiza în absorbția fondurilor europene prin acest mecanism.
„Din ianuarie 2021, Consiliul Județean Dolj a început să lucreze efectiv la Planul Teritorial pentru Tranziție Justă – bineînțeles, nu singuri, ci ca parte a unui grup de lucru extins, incluzând Primăria Municipiului Craiova, Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia, Camera de Comerț și Industrie și alte organisme ale mediului de afaceri. Am reușit să elaborăm o strategie de atragere a fondurilor în contextul Mecanismului pentru o Tranziție Justă, iar, în iunie 2022, Comisia Europeană a aprobat bugetul aferent acestui program, Doljul beneficiind de 412 milioane de euro. Suma este foarte importantă, având în vedere că tot Programul Regional, pentru cele 5 județe ale Olteniei, se ridică la 1,1 miliarde. Noi, instituțional, coordonăm grupul județean în domeniu și vom folosi această calitate pentru ca niciun cent din alocarea totală să nu rămână neabsorbit“, a precizat Cosmin Vasile.
La evenimentul de semnare a primelor contracte de finanțare din cadrul apelului dedicat IMM din județele Dolj și Gorj au mai participat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Mihai Popescu, și președintele ADR S-V Oltenia, Alexandru Stănescu.

Comandat de PSD Dolj, executat de Zonal TV, CUI mandatar financiar 21240002.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !