Viceprim-ministrul Viorel Ștefans-a întâlnit, astăzi, la Bruxelles, cu Margrethe Vestager, comisarul european pentru Concurenţă. La discuții a mai participat şi președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate aspecte legate de consolidarea dialogului cu Comisia Europeană în domeniul concurenței.
Vicepremierul Viorel Ștefan s-a referit la implicațiile deciziei Comisiei Europene din 7 mai 2018 privind autorizarea condiționată a achiziției companiei Ilva de către Arcelor Mittal și a reiterat, în acest context, atenția deosebită pe care guvernul român o acordă situației Combinatului Sidex de la Galați. A subliniat, în acest cadru, importanța unui dialog constant între Comisie și Executivul de la București asupra evoluțiilor din toate etapele procedurale ale procesului de selecţie și aprobare a viitorului cumpărător. Totodată, a evidențiat necesitatea protejării capacității concurențiale a combinatului de la Galați, importanța sa strategică din punct de vedere social și economic, imperativul securizării locurilor de muncă, respectiv necesitatea ca achizitorul să fie viabil, să aibă competență relevantă dovedită și să dețină resursele financiare necesare menținerii și dezvoltării activități la Sidex.
La 7 mai 2018, Comisia Europeană a anunțat aprobarea achiziției companiei Ilva de către ArcelorMittal. Autorizarea de către Comisie a acestei tranzacții este condiționată de cesionarea unui pachet extensiv de remediere pentru a garanta regulile de concurență pe piața europeană a oțelului în beneficiul consumatorilor și al întreprinderilor, în sensul art. 2 din Regulamentul UE privind concentrările economice. După cum rezultă și din comunicatul Comisiei Europene, ArcelorMittal s-a angajat să organizeze un proces de vânzare deschis, nediscriminatoriu și transparent al pachetului de cesionare, care privește companii din Belgia, Luxemburg, Cehia, Franța, Fosta Republică Iugoslavă a Macedoniei, Italia și România (Combinatul Sidex de la Galați), deschis potențialilor cumpărători interesați.
Vânzarea acestor fabrici către un cumpărător care nu dovedește capacitatea de a continua să opereze și să dezvolte aceste afaceri sau care ar intenționa închiderea lor ulterioară nu reprezintă o soluție acceptabilă.
Procedurile în materie de concurență presupun consultarea tuturor actorilor implicați, inclusiv a autorităților naționale relevante și a autorităților naționale de concurență. Combinatul Sidex de la Galați este o companie de importanță strategică pentru România și pentru Uniunea Europeană, iar păstrarea capacităților funcționale și a locurilor de muncă reprezintă o prioritate.