Costeluța Tudor, directorul restaurantului McDonald’s din Craiova, a câștigat premiul Ray Kroc, care se acordă celor mai performanți manageri de restaurant McDonald’s la nivel global. Costeluța a fost unul dintre cei 365 de Manageri de restaurant McDonald’s din întreaga lume, selectați din peste 38.000 de Manageri din 60 de țări (reprezentând 1% din top Manageri de restaurant), care au câștigat premiul.
Costeluța Tudor, care lucrează pentru McDonald’s de mai bine de 20 de ani, va primi premiul pe 22 aprilie 2020 la Gala Premiilor Ray Kroc din Orlando, Florida. Premiul este o modalitatea prin care McDonald’s recunoaște meritele, dăruirea și angajamentul față de companie și clienți, iar Costeluța a fost nominalizată pentru performanța și atitudinea sa pozitivă.
„Sunt fericită și surprinsă să fiu aleasă unul dintre cei mai buni Manageri de restaurant McDonald’s din lume. În același timp, sunt conștientă că acest premiu reprezintă munca unei echipe întregi, însemnând colegii responsabili de operațiunile din restaurantul pe care îl conduc de aproape 2 ani, și, totodată, și contribuția întregii echipe McDonald’s din România. Sunt bucuroasă și motivată să dezvolt la rândul meu o echipă tânără, care să reprezinte viitorul companiei noastre.”, a declarat Costeluța Tudor, Director restaurant McDonald’s Craiova.
„Costeluța este un exemplu de implicare și profesionalism și toate acțiunile ei sunt canalizate pentru a menține echipa motivată și pentru a oferi o imagine puternică pentru McDonald’s în Craiova. Nivelul ridicat de Calitate, Servire, Curatenie si Valoare ale restaurantului, cu angajați pasionați, gata să depășească așteptările clienților prin ospitalitate și atenție, sunt o parte din atributele care ne-au convins să o nominalizăm și să o premiem cu mândrie pe Costeluța Tudor, ca un exemplu de performanță”, a declarat Luiza Nicolae, Director Operațiuni, Premier Restaurant România.
McDonald’s este dedicat angajamentului de a crea oportunități de angajare pentru oamenii de toate vârstele și din toate mediile, precum și de a stimula angajarea, pentru a ajuta oamenii să dobândească abilitățile și experiența de care au nevoie pentru a progresa în cariera lor. McDonald’s oferă oportunități de dezvoltare și promovare din interior: aproximativ 90% din managerii de restaurante și-au început cariera ca membri crew.