Șeful Delegației Române PSD din Parlamentul European, Dan Nica, atrage atenția că, în urma solicitărilor mai multor state, printre care și România, Comisia Europeană a prezentat astăzi o recomandare de măsuri, care să permită tuturor țărilor afectate din cadrul UE să intervină rapid la nivel național pentru soluționarea crizei prețurilor la energie.
“Am transmis recent o scrisoare președintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der LEYEN, pentru a exprima cele mai profunde preocupări ale Grupului S&D în legătură cu explozia prețurilor la gaze și energie în tot mai multe state ale UE, solicitând CE să elaboreze un plan concret, cu măsuri coordonate, care să permită tuturor țărilor afectate să intervină rapid la nivel național. Acest lucru s-a întâmplat astăzi, iar o parte dintre măsuri includ și solicitările delegației noastre. În România situația este dramatică și trebuie intervenit rapid pentru a stopa această criză. Conform datelor Comisiei, 20% dintre români se află în imposibilitatea de a-și încălzi locuința. Deși Comisia nu a venit cu o măsura concretă finanțată la nivel European pentru a interveni urgent în situația de criză, propune un set de măsuri posibile ce pot fi aplicate de Guvernul României pentru a stopa criza uriașă a prețurilor. Nu mai avem nicio scuză, dimpotrivă, avem o direcție cât se poate de clară din partea Comisiei Europene, care spune ca pentru anumite masuri nici nu este nevoie de aprobarea Comisiei. Acum, numai cine nu vrea nu își ajută poporul”, a explicat eurodeputatul PSD.
Printre solicitările avansate anterior de delegația S&D din Parlamentul European și care se regăsesc în propunerea de astăzi a Comisiei se numără propunerea de eliminare a taxelor nejustificate pe energie și adoptarea unor măsuri specifice pentru protejarea cetățenilor vulnerabili, dar și a IMM-urilor, o formulă comună pentru achiziționarea de gaze naturale la nivelul UE, precum și un plan de prevenire a speculațiilor pe piața europeană a carbonului.
Astfel, Dan Nica reamintește că legislația Uniunii Europene permite statelor membre să intervină, în situații excepționale si cu condiții stricte, în stabilirea prețurilor pentru furnizarea de energie electrică pentru consumatorii vulnerabili. Printre alte măsuri, statele membre pot să ia în considerare și scoaterea schemelor de sprijin pentru regenerabile în afara facturii energiei electrice.
Europarlamentarul social-democrat susține, totodată, că majorarea prețurilor la gaz și electricitate are repercusiuni grave și asupra industriei și a IMM-urilor, acestea riscând să intre în faliment, și duce, așa cum vedem cu toții, la o creștere insuportabilă a prețurilor la produsele alimentare și serviciile de transport. De aceea, printre recomandările Comisiei către state a fost și aceea de a-și îndrepta atenția către reduceri de taxe și impozite, precum și către un tarif redus la furnizarea de gaze naturale, energie electrică sau termoficare. Sprijinirea industriei și a IMM-urilor pentru a face față crizei, se poate realiza în deplină conformitate cu legislația privind ajutorul de stat.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !