Prima Conferință Județeană de Alegeri a ALDE Dolj a reunit aproximativ 800 delegați. Alături de aceșția au fost prezenți și delegații de la București Daniel Chițoiu, secretar general ALDE, Norica Nicolai, președintele Consiliului Național al ALDE, Claudiu Catană, președintele organizației de tineret a ALDE, Simona Brătulescu, președintele ALDE Argeș, Viorel Palașcă, președintele ALDE Mehedinți, Florică Ică Calotă, președintele ALDE Teleorman, Marian Cucșa, președintele ALDE Timiș, Andrei Gerea, președintele ALDE București, Mihai Niță, președintele ALDE Olt, Luiza Maria, secretarul general adjunct al ALDE, Sorin Roșu Mareș, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Tudor Ionescu, consilier general la Primăria Capitalei și vicepreședinte TLDE, Bogdan Trifan, președinte ALDE sector 6, Muja Nicolae, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, Robert Dorin Filip, primarul localității Rovinari(GJ) și Alexandru Baicu, președinte TLDE sector 5. Călin Popescu Tăriceanu a adresat un mesaj video participanților. În urma votului, președintele filialei ALDE Dolj a fost ales deputatul Ion Cupă. În funcțiile de vicepreședinți ai filialei au fost aleși Anișoara Stănculescu, Marius Cristian Tuță, Andra Mirela Popescu, Adrian Costin Marinescu, Sorin Cosmin Vâlcu, Adinel Ionel Ilinca, Eugen Cristian Zavracu, Nicu Marinescu și Florian Popa.
Noul Birou Politic Teritorial al ALDE Dolj îi va avea, de asemenea, în componența sa pe Ionel Pană, Adina Safta, Leontin Afrenie, Ion Spatarelu, Iulian Silisteanu, Bogdan Fortan, Cristian Gabriel Avramescu, Haralambie Bădescu, Ilie Roman, Genel Constantinescu, Constantina Dăoagă, Dragoș Rotocol, Bogdan Cristian Greci, Cosmin Ghenea, Gabriel Costel Șerban. Ca membri supleanți ai BPT au fost aleși Dumitru Mănescu, Bogdan Vasile Vasilescu, Aurel Cristian Tudor, Anca Cornelia, Cosmin Ionel Gagiu și Ionel Arcereanu.
În cadrul discursului său deputatul Ion Cupă a reafirmat obiectivul strategic al ALDE Dolj de a deveni prima forță liberală din județ în 2020. Cupă a cerut mobilizare maximă pentru toți membrii organizației în perspectiva celor patru runde de alegeri ce vor avea loc în următorii doi ani europarlamentare, prezidențiale, locale și parlamentare. Participanții la Conferința ALDE Dolj au adoptat o rezoluție prin care solicită conducerilor celor două Camere ale Parlamentului României să acționeze cu celeritate pentru:
– Clarificarea în Comisii Speciale a tuturor aspectelor privind imixtiunea serviciilor secrete și a unor reprezentanți ai justiției în politică, fapt care a viciat grav democrația românească, echilibrul și separația puterilor în stat și luarea fără întârziere a acelor măsuri de ordin legislativ care să evite pe viitor astfel de fenomene de tip totalitar.
– Finalizarea Legilor Justiției în deplin acord cu prevederile europene; internalizarea în legislația românească a Directivei UE 343/2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului la un proces echitabil.
În Rezoluția ALDE Dolj se solicită tuturor liderilor din spațiul public, fie ei Președintele României, înalți demnitari, autorități publice din justiție, lideri de opinie și din media să asume cotidian un comportament european prin care să evite etichetări abuzive de tip penali, infractori, pușcăriași etc. la adresa unor persoane, suspecte sau învinuite, până la o sentință definitivă dată de o instanță de judecată.
Prima reuniune a noului Birou Politic Teritorial al ALDE Dolj va avea loc în cursul acestei săptămâni.