Useriștii urlă sus și tare în ultimele zile că Elena Lasconi nu mai este bună. „Tinerele fecioare” ieșite din spuma mării parcă, se fac că nu știu de unde au venit voturile acesteia în primul tur al alegerilor de anul trecut. Uită că liberalii, și nu numai, au votat cu capul gol USR și așa s-a ajuns la 1.772.500 voturi pentru Elena Valerica Lasconi. Că doar nu o votau românii pentru cât de competent a răspuns la întrebările care i-au fost adresate în emisiunile la care a participat. Nici măcar declarația lui Lasconi că negocia cu Ilie Bolojan de aproape un an trădarea de la alegeri nu i-a deranjat. Așa cum nici pe liberali nu i-a deranjat că tot în acea perioadă se înregistra marca „iliebolojanpreședinte.ro”. Și ei erau „fete mari” și voiau să scape de Nicolae Ciucă. Că haina de președinte al PNL era una mult prea mare pentru General, o știa prea bine și el – dar a luat-o ca pe un ordin de la comandantul suprem, așa cum singur a recunoscut, dar și activul de partid care nu era deranjat să facă sluj la poarta Cotroceniului. S-au „trezit în conștiință” cum este modern acum să zici, când au realizat dezastrul în care sunt după ce tot ei au dat „ordin pe unitate” ca un anumit număr de voturi din secțiile de votare să meargă spre extremistul Călin Georgescu. Desigur, asta în timp ce urlau din toți ficații că pesediștii dau voturi pentru Simion. „Curată ipocrizie, Coane Fănică!” pare atât de actual în zilele noastre.
Imediat după anunțarea rezultatelor, „fecioarele liberale” dădură repede vina pe General și-i deschiseră ușa. În timp ce Ciucă părăsea „incinta”, în scenă intra #salvatorulBolojan. Care repede refăcu alianța cu PSD, pentru stabilitate, desigur! Și acceptă cu viteza cu care fu numit președintele Senatului și președinte interimar al României, pe Antonescu drept candidat al alianței.
Că Antonescu nu reușește că adune în dreptul său susținerea celor două partide la care ar trebui să se adauge și cele ale UDMR și ale minorităților naționale, aproape că nici nu mai contează.
Așa cum nu pare să conteze nici faptul că mai toate sondajele îl dau locul III, după Simion și Dan.
Cum a reușit Simion să ajungă favorit în sondaje? La această întrebare ar trebui să răspundă, în primul rând, toți miniștrii Educației. La Parchet!
Metoda a fost patentată de islamiști în Vest cu detonările. La noi, nun s-au detonat arabii. Erau să ne detoneze tinerii care nu știu nici acum prea multe despre legionari, dar le place cum sună și ideea de rebeliune caracteristică vârstei.
Structurile de informații, la rândul lor, să o lase mai moale cu „trecutul pe sub radar” a antrenamentelor mercenarilor prin pădurile României sau pe aiurea pe mapamond când din „armata lui Potra” făceau parte ofițeri activi din MAI (atât din Jandarmerie, cât și din Sistemul Penitenciar), MApN și Dumnezeu mai știe de pe unde.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.