Noile modificări ale Legislației Rutiere au suscitat tot felul de declarații controversate, unele din ele venind chiar de la angajați din cadrul MAI. Că acestea sunt mai mult sau mai puțin răuvoitoare sau făcute din necunoștință de cauză, nu ne putem exprima în acest sens. Din această cauză, cadre ale IPJ Dolj au demarat, miercuri dimineața, o amplă acțiune de informare a șoferilor.
Modificări legislative privind procedura restituirii permisului de conducere
„Conform noilor modificări legislative, începând din 15 iulie 2024, în cazul retragerii permisului de conducere, ca urmare a refuzului sau a imposibilității persoanei de a se supune testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, documentul se restituie titularului în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”, precizează cadrele MAI.
Adică, polițistul își poate cere „să sufli în fiolă”. Dacă nu ți-e teamă de nimic și te știi curat, o faci! Simplu! Și rămâi cu carnetul în buzunar. Dacă știi că ai luat medicamente, alegi varianta a doua, cea a recoltării de probe. Iarăși simplu! Numai că, această a doua variantă, „te ține” pieton pentru 72 ore.
Și pentru a înțelege și mai bine: dacă iei un Paracetamol simplu, nu vei avea probleme cu drug-testul. Dacă iei, de exemplu, un Parasinus, vei avea!
„Permisul de conducere reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a infracțiunii prevăzute la art. 336, alin. 2, din Codul penal, -conducerea sub influența unor substanțe psihoactive, în urma testării conducătorului auto cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, se restituie titularului în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin”, mai precizează reprezentanții IPJ Dolj. Adică, fie ca „te-ai drogat”, fie nu, primești permisul după 72 ore. Evident, dacă analizele vor dovedi că ai consumat, îl vei pierde din nou.
Termenul de 72 de ore curge de la ora finalizării procedurii de prelevare a probelor biologice.
Previous ArticleCopil de 7 ani înecat în Jiu