Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, din județul Dolj, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că pe parcursul anului 2024 acesta ar fi inițiat și dezvoltat, într-un solar amplasat în curtea imobilului, o cultură de cannabis destinată comercializării.
În urma percheziției efectuate, la data de 5 septembrie a.c., la domiciliul acestuia au fost descoperite și ridicate 16 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, peste 600 de semințe de cannabis, 3 pungi din material plastic conținând fragmente vegetale, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă.
În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar, la data de 6 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj – Postul de Poliție Goicea şi Serviciul pentru Acțiuni Speciale.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !