Asociația „Craiova noastră”, a anunțat, cu puțin timp în urmă, că a acționat în instanță Primăria Municipiului Craiova. Reamintim că, la începutul lunii mai, asociația formulase o petiție prin care solicita implicarea autorităților în respectarea legislației de mediu. La vremea aceea, se strânseseră în jur de 1.600 semnături. Mai mult, tot în luna mai, aceștia au organizat o dezbatere, „Craiova sub cenușă”, la care a invitat toți reprezentanții autorităților locale cu atribuții în domeniul protecției mediului.

Ce cereau membrii Asociației? Ca Termocentrala Craiova II să fie retehnologizată și modernizată astfel încât dispersia de pulberi rezultate în urma arderii cărbunelui „să redusă la valori suportabile și parametri legali”.

„Culmea ironiei este că Primăria a comandat și a plătit un Plan de Calitate a Aerului în Municipiul Craiova, dar ignoră și recomandările existente acolo.

Acțiunea în instanță a pornit în iunie 2022, iar astăzi, în sfârșit, s-a stabilit și termenul: data de 9 noiembrie, după exact șase luni de la depunerea petiției noastre!”, au precizat membrii „Craiova noastră”.

Așa cum preciza și directorul Termo II Craiova la dezbaterea din mai, cea mai mare problemă o reprezintă particulele de cenușă. „Este vorba de instalații relativ vechi, puse în funcțiune înainte de 1989, ia aici folosim aproximativ 2 milioane tone de cărbune anual. Deci, zilnic, aici intră cam trei garnituri de tren de câte 40 vagoane, ca să vă faceți o idee. Dacă ar fi să luăm în calcul numai acest volum și tot ar rezulta o cantitate impresionantă de praf”, declara Dan Vasile, directorul Termocentralei II Craiova.

În acțiunea depusă la instanța craioveană Asociația „Craiova Noastră” solicită „obligarea pârâtelor la:

  • efectuarea de măsurători corecte a gradului de poluare din apă, sol și aer în zona aferentă teritoriului muncipiului Craiova aflată în vecinătatea Termocentralei Craiova II – Șimnic. Măsurătorile să fie făcute sub supravegherea unui ONG, rezultatele să fie făcute publice, iar acțiunea să fie demarată într-un termen precis, stabilit de la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.
  • constituirea unui grup de lucru cu obiectivul identificării și implementării soluțiilor cu scopul reducerii poluării cu praf de cărbune și cenușă care rezultă din funcționarea Termocentralei Craiova II – Șimnic, la care să participe, pe lângă specialiști din Ministerul Energiei, Ministerul Mediului, Ministerul Sănătății și reprezentanți societății civile și ai cetățenilor din zona afectată.
  • elaborarea și adoptarea unei hotărâri cu privire la o strategie care să îmbunătățească starea de mediu a orașului și care să asigure implementarea unui plan de ecologizare a zonei din teritoriul municipiului Craiova afectată de funcționarea Termocentralei Craiova II – Șimnic”.

 

 

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !