Primăria Municipiului Craiova anunţă că va continua acțiunile de ridicare a autoturismelor abandonate pe domeniul public, aflate într-o stare avansată de degradare.

Campania de ridicare a mașinilor care prezintă elemente ce pot duce la concluzia că ar putea fi abandonate sau fără stăpân se desfășoară în baza Legii nr. 421/2002, modificată de Legea 97/2020 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al statului ori al unităţilor administrativ-teritoriale.

Astfel, în perioada următoare de pe raza Municipiului Craiova vor fi ridicate următoarele autoturisme:

  1. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.08.HIO, situat pe str. Mareșal Alexandru Averescu, bl. F. 5;
  2. Autoturism marca Volkswagen, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.09.DPP, situat pe str. Gen. Constantin Argetoianu, bl. A. 2;
  3. Autoturism marca Audi, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.10.MRM, situat pe str. Gogu Constantinescu, bl. G. 3;
  4. Autoturism marca Volkswagen, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.28.LLL, situat pe Aleea N. Iorga, bl. A. 58;
  5. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.06.RLU, situat pe str. Dezrobirii, bl. G. 26;
  6. Autoturism marca Mercedes-Benz, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.12.RFY, situat pe str. Dezrobirii, bl. G. 23.
  7. Autoturism marca Mercedes-Benz, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare MH.12.STG, situat pe str. Dezrobirii, bl. G. 26;
  8. Autoturism marca Dacia, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.81.VLD, situat pe str. Păstorului, nr. 2;
  9. Autoturism marca Dacia, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.56.PRE, situat pe str. Dezrobirii, bl. G. 27;
  10. Autoturism marca Fiat, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.23.MVA, situat pe Aleea N. Iorga, bl. A. 58;
  11. Autoturism marca Seat, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.68.ART, situat pe Bld. N. Titulescu, bl. A. 3;
  12. Autoturism marca Opel, de culoare albă, cu număr de înmatriculare DJ.13.GFY, situat pe Bld. N. Titulescu, bl. I. 3;
  13. Autoturism marca Volkswagen, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.89.KUC, situat pe str. Toporasi, nr. 11. B;
  14. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.66.PAI, situat pe str. Florilor, nr. 1;
  15. Autoturism marca Audi, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.95.MIN, situat pe Bld. N. Titulescu, bl. I. 2;
  16. Autoturism marca Volkswagen, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.09.AME, situat pe str. Col. Scarlat Demetriade, bl. I. 6;
  17. Autoturism marca Trabant, de culoare galbenă, cu număr de înmatriculare DJ.05.DZE, situat pe str. Gen. N. Magereanu, bl. H. 1.
  18. Autoturism marca Opel, de culoare verde, cu număr de înmatriculare OT.05.WNU, situat pe str. H. Coanda, bl. 3;
  19. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare vișinie, cu număr de înmatriculare DJ.64.SOR, situat pe str. 22 Decembrie 1989, bl. 31;
  20. Autoturism marca Fiat, de culoare roșie, cu număr de înmatriculare DJ.13.THL, situat pe str. Caracal, nr. 45;
  21. Autoturism marca Daewoo Tico, de culoare verde, cu număr de înmatriculare DJ.74.GDS, situat pe str. 22 Decembrie 1989, bl. 31;
  22. Autoturism marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.05.WBP, situat pe str. Caracal, bl. 42;
  23. Autoturism marca Daewoo Espero, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.80.PMC, situat pe str. Vântului, bl. J. 5;
  24. Autoturism marca Daewoo Tico, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.07.HDT, situat pe str. Mircesti, bl. O. 5;
  25. Autoturism marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.78.YNA, situat pe str. H. Coandă, bl. O. 1;
  26. Autoturism marca Opel, de culoare neagră, cu număr de înmatriculare DJ.30.MAZ, situat pe str. H. Coandă, bl. O. 1;
  27. Autoturism marca Opel, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.16.AMA, situat pe str. H. Coandă, bl. O. 1.
  28. Autoturism marca Dacia, de culoare gri, cu număr de înmatriculare DJ.03.BLV, situat pe str. Dionisie Eclesiarhul, nr. 49;
  29. Autoturism marca Daewoo Matiz, de culoare gri, cu număr de înmatriculare IF.O2.GTP, situat pe str. Calea Unirii, nr. 163;
  30. Autoturism marca Daewoo Cielo, de culoare vișinie, cu număr de înmatriculare DJ.56.ADA, situat pe str. A. Păunescu, bl. M. 6;
  31. Autoturism marca Volkswagen, de culoare albastră, cu număr de înmatriculare DJ.09.NAX, situat pe Bld. Dacia, nr. 61.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !