Orașul Craiova este prezentat, zilele acestea, firmelor de turism din întreaga lume la World Travel Market, de la Londra. Parcurile, muzeele, operele lui Brâncuși, clădirile de patrimoniu și, nu în ultimul rând evenimente ca Târgul de Crăciun, IntenCity, Festivalul Shakespeare sau Puppets Occupy Street sunt atracții cu care vrem să convingem cât mai mulți turiști de pe toate continentele să vină să ne viziteze. Aceștia au avut ocazia și să admire tradițiile noastre și frumusețea dansurilor populare, prezentate de artiștii de la Școala populară de arte și meserii „Cornetti”.
De asemenea, Craiova, care devine de anul acesta orașul gastronomiei Europei de Est, prezintă și restaurantele care au intrat în acest proiect, cu delicatesele preparate din bucătăria turcească, bulgărească, sârbească, macedoneană, croată, maghiară, azerbaidjană, georgiană sau ucraineană.
De astăzi, toți locuitorii celor mai mari orașe din Marea Britanie, Londra, Manchester, Birmingham și Liverpool, vor putea afla despre Târgul de Crăciun de la Craiova, care este intens promovat și pe mijloacele de transport în comun din regat.
WTM Londra este unul dintre evenimentele de referință pentru profesioniștii din domeniul turismului și se desfășoară între 5-7 noiembrie 2024.