Inițiativa CEZ Vânzare vine în sprijinul clienților și a publicului larg prin prezentarea unor măsuri practice de reducere a costurilor lunare de energie și gaze naturale și adoptarea unui comportament eficient energetic. Proiectul face parte din #PromisiuneaVerde – platforma care încurajează grija față de resursele oferite de natură și atenția la nevoile oamenilor.
#PromisiuneaPentruAcasă determină ,,culoarea caselor” în funcție de eficiența lor energetică
În cadrul campaniei de informare #PromisiuneaPentruAcasă, CEZ Vânzare a dezvoltat un instrument digital de analiză prin care consumatorii din întreaga țară pot descoperi cât de eficiente sunt locuințele lor din punct de vedere energetic. Prin completarea chestionarului de pe platforma Portalul de Eficiență și răspunsul la câteva întrebări simple, adaptate tipului de locuință, utilizatorii pot afla dacă au o casă verde – eficientă permanent, o casă albastră – optimă, o casă galbenă – consumatoare sau o casă roșie – ineficientă energetic.
„Pe zi ce trece, avem de ales între tot mai multe gadgeturi pentru casă sau birou, mai multe tipuri de uși sau ferestre care ne vin în ajutor și ne oferă confort. Toate acestea înseamnă însă un consum energetic mai mare în lipsa unui comportament responsabil. Viața noastră devine mai simplă nu atunci când avem dispozitive electronice mai sofisticate, ci atunci când le alegem și le utilizăm mai eficient.” – Cornelia Szabo, Director Executiv și Președintele Directoratului CEZ Vânzare.
Ghidul Casei Verzi
De asemenea, CEZ Vânzare pune la dispoziția publicului un E-book care oferă un set de sfaturi de eficiență energetică aplicabile în orice tip de locuință pentru a optimiza consumul de energie electrică, gaze naturale sau apă și, în mod implicit, pentru a reduce costul lunar al facturilor.
E-book-ul poate fi descărcat gratuit după completarea chestionarului.
Combaterea sărăciei energetice în Oltenia
Campania #PromisiuneaPentruAcasă abordează un fenomen îngrijorător, sărăcia energetică din zona Olteniei. Conform studiului realizat de CEZ Vânzare în cadrul proiectului european Social Watt, care a analizat 1120 de localități din zona Olteniei, au fost identificate 5 localități cu un grad ridicat de sărăcie energetică:
CEZ Vânzare s-a alăturat misiunii proiectului SocialWatt de a lupta împotriva sărăciei energetice și oferă clienților acces la cele mai utile resurse de informare pe platforma Portalul de Eficiență.