Stadionul de atletism, apreciat de Asociația Municipiilor din România
Municipiul Craiova a primit trofeul pentru Excelență în promovarea culturală, turistică și sportivă, în cadrul Galei Asociației Municipiilor din România 2021, eveniment ce recompensează cele mai bune proiecte ale primăriilor de municipii. Premiul a fost acordat pentru stadionul de atletism din Craiova, acesta fiind considerat un model de bune practici pentru comunitățile din toată țara.
“În ultimii ani, ne-am preocupat foarte mult să oferim cele mai bune condiții celor care practică sportul și să punem la punct infrastructura din domeniu, mai ales că orașul nostru este recunoscut pentru sportivii săi legendari, pentru performanța în fotbal și atletism. Așa am construit în 2017 cel mai frumos stadion de fotbal din țară, votat la nivel mondial în top 4 pentru originalitatea proiectului, iar anul trecut am inaugurat cea mai modernă arenă de atletism din România, acreditată de Federația Internațională de Atletism pentru organizarea de competiții internaționale. Sunt repere importante pentru comunitate, care conferă orașului un potențial uriaș de promovare. De altfel, infrastructura de care dispunem, în acest moment, dar și obiectivele pe care ni le-am propus pentru următoarea perioadă, inclusiv organizarea de evenimente cultural-sportive de anvergură pe stadioanele de fotbal și atletism, vor transforma Craiova într-un adevărat magnet turistic pentru întreaga regiune transfrontalieră”, a declarat Lia-Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova.
Gala Asociației Municipiilor din România a ajuns anul acesta la cea de-a patra ediție, municipiul Craiova fiind nominalizat și premiat de fiecare dată. La ediția de debut, din anul 2017, municipiul Craiova a fost premiat la categoria Sănătate, pentru Spitalul Municipal Filantropia, cel mai mare spital construit în România după 1989. În 2018, Craiova a câștigat premiul de Excelență pentru Regenerarea Urbană a Spațiilor Publice, datorită proiectului de reabilitare a Centrului Vechi, iar în 2019 a primit trofeul de Excelență pentru promovarea și susținerea antreprenoriatului.
Gala AMR este un eveniment ce pune în evidență excelența în diverse domenii pentru administrația publică locală, contribuie la stimularea performanței și la schimbul de bune practici dintre comunități.