Teatrul pentru copii și tineret Colibri Craiova ne propune pentru acest week-end o călătorie prin lumea poveștilor aduse în scenă de actorii: Alis Ianoș, Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu.
Sâmbătă, 11 februarie 2023, la ora 18:00 ne bucurăm de spectacolul „Crăiasa Zăpezii“, adaptare după H.Ch. Andersen, regia Laurențiu Tudor, cu actorii: Alis Ianoș și Cosmin Dolea, voice over: Ionica Dobrescu, Geo Dinescu, video mapping: Marin Fagu.
„Fie că suntem copii sau adulți, avem cu toții momente când din cauza cine știe cărui ciob, din cine știe care oglindă, începem să nu mai vedem lucrurile care ne bucură, ci doar pe cele care ne supără. La fel ca în povestea lui Andersen, tot ceea ce ne trebuie e un prieten care ne ia de mână, ne îmbrățișează cu drag și ne scoate din Palatul de Gheață.“ (Laurențiu Tudor, regizor).
Spectacolul se adresează unui public de peste 5 ani.
Duminică, 12 februarie 2023, la ora 11:00 îl întâlnim pe „Prințul Broască“, într-o dramatizare de Veselin Boidev după Frații Grimm, regia Todor Valov, traducerea Vili Nicolov Perveli, scenografia și costumele Stefka Kyuvlieva, păpuși confecționate de Peter Cekunov, Ganka Kirilova și Aurelia Sadovska, cu actorii: Cosmin Dolea, Oana Stancu, Adriana Ioncu, Alis Ianoș.
„<Prințul Broască> este o poveste despre importanţa, responsabilitatea şi consecinţele promisiunilor personale, un spectacol amuzant, vivace, comic, în stilul operei bufe, totul acompaniat de muzica clasică şi vitală a lui W.A.Mozart.“ (Todor Valov, regizor)
Biletele se pot procura de la Agenția Teatrului Colibri, de luni până sâmbătă, între orele 10:00 – 13:00 / 16:00 – 19:00, iar duminica, între 10:00 – 13:00. Preț bilet: 13 lei / pers.
Mai multe informații se pot obține la tel.: 0251.412.473, pe www.teatrulcolibri.ro, www.facebook.com/TeatrulColibri.
După începerea spectacolelor, accesul în sală nu mai este permis! Persoanele care au bilete și întârzie le pot reprograma.