Numprul persoanelor infectate cu coronavirus este de 246, cu 29 mai mult față de ultima raportare. De asemenea, numărul persoanelor aflate în autoizolare este de 23.679, iar 3.441 de români, în carantină. Nu în ultimul rând, 19 persoane sunt considerate vindecate din punct de vedere medical.

Totodată, în urma sesizării polițiștilor de frontieră din aeroportul Cluj-Napoca, în baza Ordinului Ministrului Sănătății nr. 7 din 11.03.2020, Direcția de Sănătate Publică a dispus oprirea transportului unor colete, care urmau sa fie expediate în Italia și conțineau 10.000 măști chirurgicale, 17.000 măști menaj, 400 măști de unică folosință , 45 de costume de protecție medicală, 400 de botoși protecție încălțăminte.
Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș a întocmit actele de sesizare a organelor de cercetare penală pe numele a trei bărbați, întrucât aceștia nu au respectat măsurile de carantină. Totodată, celor trei bărbați le-au fost aplicate sancțiuni contravenționale pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.
Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 41 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !