Turneul Național CÂNTÂND CENTENARUL UNIRII poposește săptămâna aceasta pe scenele din Slatina, Caracal și Craiova.
Publicul iubitor de frumos este invitat la concertele Corului de Copii și Tineret Symbol al Patriarhiei Române. Intrarea este liberă!
Seria de concerte face parte din turneul ”Cântând Centenarul Unirii” pe care Corul de Copii și Tineret Symbol îl realizează pe parcursul acestui an în întreaga țară.
Turneul a debutat pe scena Ateneului Român din București și a continuat în Muntenia, ajungând la sufletul publicului din Târgoviște, Pitești și Râmnicu-Vâlcea. Următorul punct de oprire al corului este zona Olteniei, în perioada 21-24 iunie, urmând ca la începutul toamnei concertul să fie prezentat publicului din Brașov, Sibiu și Alba Iulia.
La finalul anului, chiar de Ziua Națională a României, vocile curate și sincere ale copiilor și tinerilor corului Symbol vor răsuna în inima Europei, în Bruxelles.
Sufletele coriștilor, alături de dirijorii lor, diacon-profesor Jean Lupu și conf. univ. dr. Luminița Guțanu Stoian, reverberează la faptul de a fi contemporan cu un eveniment marcant pentru România: aniversarea Centenarului Marii Uniri, repertoriul ales pentru concert fiind adecvat evenimentului.
Pentru a bucura sufletele publicului său, programul concertului cuprinde o selecție de prelucrări folclorice, vechi cântece patriotice, lucrări religioase, dar și piese din repertoriul universal. Emoția, sensibilitatea și starea de bine este transmisă auditoriului prin alternanța lucrărilor lirice cu cele dinamice, prin jocul de scenă completat de costumele tinerilor artiști. Până și cei doi dirijori ai corului, alternează la pupitru, în același scop.
Pianul, chitara și elemente de percuție vor acompania vocile de înger ale coriștilor, însă nu vor lipsi nici momentele de solo.
”Hăulita Gorjenească”, ”Oltule, râu blestemat” ori ”Limba noastră” sunt doar câteva dintre piesele care vor încânta publicul. Pentru mai multe surprize, vă invităm la concerte,intrarea fiind liberă.
Programul concertelor ”Cântând Centenarul Unirii” din Oltenia:
– Centrul Cultural ”Eugen Ionescu” din Slatina – Joi, 21 iunie, ora 18:00,
– Teatrul Național din Caracal – Vineri, 22 iunie, ora 18:00,
– Filarmonica ”Oltenia” din Craiova – Sâmbătă, 23 iunie, ora 18:00
În 24 iunie, Corul de Copii și Tineret Symbol va răsuna și în Catedrala Mitropolitană din Craiova, unde va da răspunsurile la Sf. Liturghie.
Mulțumim tuturor celor care fac posibil turneul Corului de Copii și Tineret Symbol: Centrele Medicale Veridia și Arhiepiscopia Râmnicu-Vâlcea, care au sprijinit turneul realizat în Muntenia, compania Ade Gas din Caracal și Arhiepiscopia Craiova, care ne susțin în turneul nostru din zona Olteniei.
Cu ocazia turneului din Oltenia, compania Ade Gas asigură cazarea în Caracal și trei mese pentru cei 38 de membrii ai corului și îndrumătorii lor, în timp ce Arhiepiscopia Craiova ne sprijină cu cazarea în Craiova și o cină. Chiar și așa, rămân costuri care vor fi susținute prin contribuția financiară a coriștilor, pentru transport și celelalte mese.
Corul de Copii și Tineret Symbol este deschis celor care doresc să se alăture demersului său național, cultural și patriotic, ușurând astfel sarcina tinerilor artiști.
În cei aproape 28 de ani de existență, Corul de Copii și Tineret Symbol, dirijat de diacon-profesor Jean Lupu și de conferențiar universitar doctor Luminița Guțanu Stoian, a acumulat un palmares impresionant: concerte în întreaga lume, o bogată discografie, dar și peste 15 premii internaționale de mare valoare. La finalul anului 2017, corul a fost selectat dintre zece finaliști, urmând să reprezinte România la secțiunea pentru coruri a Eurovision (Eurovision Choir of theYear).

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !