Marți, poliţişti din cadrul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii Dolj, Secţiei 2 Poliţie Craiova şi jandarmi din cadrul IJJ Dolj, au desfăşurat, în incinta şi zona adiacentă a două centre comerciale, din Craiova, o activitate de prevenire a răspandirii virusului Sars – Cov 2 şi de informare a cetăţenilor cu privire la prevederile legislative în vigoare, în contextul stării de alertă.
În cadrul activităţii, poliţiştii şi jadarmii au purtat discuţii cu cetăţenii, totodată fiind distribuite pliante cu recomandări.
Amintim faptul că portul măştii de protecție în mod corect, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatoriu în toate spaţiile publice închise şi deschise, precum şi la locul de muncă şi în mijloacele de transport în comun.
Recomandăm turutor cetăţenilor să poarte masca de protecţie, să păstreze distanțarea fizică, să respecte măsurile impuse cu privire la carantină/izolare și interdicțiile privind deplasarea/libera circulație.
În ultimele 24 de ore, peste 160 de poliţişti doljeni împreună cu jandarmi şi pompieri au desfăşurat 28 de acţiuni punctuale, pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale în contextul pandemiei de Covid 19.
În urma activităţilor desfăşurate, au fost legitimate aproximativ 2.500 de persoane, controlate 80 de societăți comerciale, verificate peste 1.000 de locaţii de interes și 200 mijloace de transport, fiind totodată aplicate 49 de sancțiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 5.000 de lei.
Ieri, polițiști din cadrul Secției 15 Poliție Rurală Filiași au depistat pe raza comunei Secu, o femeie din localitate, care figura ca având dispusă măsura carantinării la domiciliu.
Cea în cauză a fost sancționată contravențional conform Legii nr. 55/2020, cu amendă de 1.000 de lei.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !