Statele europene trebuie să joace un rol important în prevenirea și stingerea conflictelor actuale, prin limitarea vânzării de arme către zonele de conflict, dar și prin luarea de măsuri care să protejeze copiii care pot cădea victimele abuzurilor în zonele de război. Comisia pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei s-a reunit la Paris pe data de 19 septembrie pentru a lua în discuție un proiect de raport esențial, privitor la protejarea copiilor afectați de conflictele armate. Copiii care sunt victime ale războaielor au de suferit cu atât mai mult cu cât traumele acestea – atât de natură fizică, cât mai ales de natură psihică – îi vor însoți pe tot parcursul vieții. Se cere, de asemenea, sprijin imediat și susținut pentru copiii care au fost recrutați și îndoctrinați pentru a deveni soldați sau teroriști, recomandarea fiind ca aceștia să nu fie automat tratați ca niște criminali, ci ca orice alți copii supuși abuzurilor de către adulți.
Raportul condamnă abuzurile grave împotriva drepturilor copiilor în zonele de război, cum ar fi răpirea, recrutarea și folosirea lor ca soldați, faptul că sunt victime ale violențelor fizice și sexuale, precum și faptul că școlile au devenit o țintă predilectă a atacurilor. Conflictele actuale din Siria, Yemen, Afganistan, Myanmar, Ucraina au făcut milioane de victime, ducând tragedia umană la cote nemaiîntâlnite după cel de-al Doilea Război Mondial.
Comisia pentru Afaceri Sociale, Sănătate și Dezvoltare Durabilă al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei a aprobat o serie de recomandări cu caracter imediat, ce urmăresc îmbunătățirea situației acestor copii, cu deosebire a celor care sosesc în Europa ca refugiați.
Participant la dezbateri, deputatul PNL Ionuț Stroe a declarat: „Chiar dacă Uniunea Europeană a cunoscut pacea în ultimele decenii, violența armată există peste tot pe glob, inclusiv în vecinătatea noastră imediată, adică în Ucraina. Este tragic că victimele în rândul civililor se înmulțesc pe zi ce trece, iar copiii sunt cei care simt cel mai dureros traumele fizice și psihice ale expunerii la violență. Noi, țările civilizate și prospere din Europa, nu ne putem ascunde cu capul în nisip, prefăcându-ne că violența din locuri îndepărtate nu ne-ar afecta. Am văzut cum milioanele de refugiați mânați de disperare au pus la grea încercare granițele Europei și granițele solidarității între partenerii europeni. Trebuie să acționăm acum pentru protejarea copiilor afectați de conflictele armate peste tot în lume, pentru că acești copii vor fi vecinii noștri de mâine, care ne vor privi cu simpatie sau cu ostilitate, în funcție de ce decidem azi să facem sau să nu facem”.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !