Inspectorul șef al Inspecției Judiciare a semnat ordinele pentru efectuarea controalelor privind eficiența managerială la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Direcția Națională Anticorupție — Structura centrală și a stabilit, printre altele, obiectivele controalelor și componența echipelor de inspectori judiciari.
Cele două controale au fost incluse în calendarul de activități aferent anului în curs ca urmare a propunerii ministrului justiției.
Concluziile rapoartelor de control vor fi înaintate Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.