Călătorilor care prezintă riscuri de securitate le va fi refuzată intrarea în UE • Formularele vor include întrebări referitoare la cazierul judiciar şi călătoriile din zonele de conflict • Autorizația va costa 7 euro şi va avea o valabilitate de 3 ani
Cetăţenii din ţări non-UE scutiţi de obligația de a deține viză vor fi obligați să obțină o autorizație înainte de a călători în UE, conform noilor reguli votate joi de către Parlamentul European.
Noul Sistem european de informații și de autorizare privind călătoriile/European Travel Information and Authorisation System (ETIAS), care ar trebui să fie operațional în anul 2021 va permite controale avansate asupra călătorilor care nu au nevoie de viză, urmând să nu le se permită accesul celor despre care se consideră că prezintă riscuri de securitate sau migraţie neregulamentară, precum şi riscuri epidemice.
Cetăţenii din peste 60 de state şi teritorii, scutiți de viză de intrare în UE, vor avea obligația de a completa un formular electronic înainte de călătoria planificată, formular care va conține datele lor personale (inclusiv numele, data şi locul nașterii, sex şi naționalitate), informaţii referitoare la documentul de călătorie (valabilitate, ţară emitentă), adresa de domiciliu şi date de contact, precum şi prima ţară de intrare în UE.
Autorizația de călătorie va costa 7 euro – este gratuită pentru persoanele sub 18 ani şi peste 70 de ani – şi va fi valabilă pe o perioadă de 3 ani, sau până la data de expirare a documentului de călătorie.
Solicitantul va mai fi obligat să informeze autoritățile despre eventuale condamnări pentru infracțiuni grave (de exemplu terorism, exploatare sexuală a copiilor, trafic de droguri sau persoane, crimă sau viol), despre şederi în zone de conflict sau război şi despre decizii administrative anterioare prin care i s-a solicitat să părăsească o ţară, toate acestea referindu-se la o perioadă de 10 ani.
În cazul infracţiunilor de terorism, perioada va fi extinsă la 20 de ani şi se vor solicita clarificări suplimentare referitoare la data condamnării şi ţară.
Verificări suplimentare pentru a identifica riscuri potenţiale
Fiecare solicitare va fi analizată automat, interogând toate bazele de date relevante, pentru a verifica, printre altele, dacă documentul de călătorie utilizat este pierdut sau furat şi dacă respectiva persoană este căutată pentru a fi arestată. Marea majoritatea a solicitanților vor primi răspunsul aproape imediat.
În cazul găsirii unor informaţii relevante în bazele de date la verificarea documentelor, sau al unui răspuns pozitiv la întrebările legate de cazier judiciar, călătorii în zone de conflict sau solicitări de părăsire a unei ţări, datele vor fi verificate manual şi se va evalua individual riscul de securitate, migraţie sau epidemic.
Kinga Gál (PPE, Ungaria), raportor al Parlamentului European pentru acest dosar, a declarat: „ETIAS va umple un gol în ceea ce priveşte informaţiile privind călătorii scutiţi de viză, printr-un proces de evaluare a riscurilor de securitate, migraţie ilegală, sau înalt risc epidemic prezentate de aceştia, înainte ca ei să ajungă la graniţa externă. Noul sistem va contribui în mod semnificativ la întărirea securităţii cetăţenilor UE. Este, aşadar, un pas important înainte către sisteme informaționale privind frontierele şi securitate, care să fie mai puternice şi mai inteligente.”
Regulamentul a fost aprobat cu 494 voturi pentru, 115 împotrivă şi 30 de abţineri. În urma aprobării Parlamentului European, este necesară adoptarea formală de către Consiliul de Miniştri şi publicarea în Jurnalul Oficial. Obiectivul este ca acest sistem să devină operațional în anul 2021.