Consiliul Concurenţei analizează tranzacţia prin care Banca Transilvania S.A. preia Bancpost S.A., ERB Retail Services IFN S.A. şi ERB Leasing IFN S.A.
Banca Transilvania S.A. este principala societate a Grupului Financiar Banca Transilvania, grup care, printre altele, oferă servicii bancare pentru persoane fizice și persoane juridice, servicii de investiții financiare, servicii de administrare a portofoliilor, leasing financiar și operațional sau factoring.
Bancpost este o instituție de credit înfiinţată în 1991, care, la rândul ei, oferă produse și servicii bancare destinate tuturor categoriilor de clienți, de la soluții de economisire pentru persoane fizice, până la soluții financiare avansate și produse complexe de trezorerie dedicate clienților corporativi.
ERB Retail Services IFN S.A. este o instituţie financiară non-bancară, activitatea sa constând în emiterea şi administrarea de carduri de credit de consum sub marca proprie. De asemenea, ERB Retail acordă servicii de finanțare la punctele de vânzare ale comercianților: clienţii pot opta pentru emiterea unui card de credit direct în magazin, pot accesa un credit online dacă vor să plătească în rate produsele achiziţionate de pe platformele online, respectiv să-şi asigure produsele de creditare (leasingul, creditul pentru casă etc.).
ERB Leasing este o instituție financiară non-bancară care are ca obiect principal de activitate acordarea de finanțări sub forma leasingului financiar pentru o gamă largă de bunuri, cum ar fi vehicule, echipamente pentru diverse industrii, până la spaţii comerciale sau industriale.
În conformitate cu prevederile Legii concurenţei (nr. 21/1996), operaţiunea propusă este o concentrare economică ce depăşeşte pragurile valorice prevăzute de lege, fiind supusă controlului Consiliului Concurenţei. Ca urmare, autoritatea de concurenţă va evalua această tranzacţie în scopul stabilirii compatibilităţii cu un mediu concurenţial normal şi va emite o decizie în termenele prevăzute de lege.

Comentarii

comentarii

Comments are closed.

Te rugam dezactiveaza functia ADBLOCK din browserul tau pentru a avea acces pe site ! Multumim !